Germania se opune ferm reînarmării Europei cu rachete nucleare cu rază medie de acţiune

NewMoney 27/12/2018 | 11:30 Ştiri
Germania se opune ferm reînarmării Europei cu rachete nucleare cu rază medie de acţiune

Germania se va opune ferm instalării unor rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, în cazul în care Tratatul INF încheiat în timpul Războiului Rece ar fi abandonat, a declarat pentru agenţia germană de presă DPA ministrul german de Externe Heiko Maas, relatează Reuters, potrivit News.ro.

”Europa nu trebuie, în niciun caz, să devină teatrul unei dezbateri pe tema reînarmării”, a declarat Heiko Maas DPA într-un interviu publicat miercuri.

Staţionarea unor rachete cu rază medie de acţiune se va lovi de o mare rezistenţă în Germania”, a subliniat şeful diplomaţiei germane.

Statele Unite au ameninţat că se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în 1987 de către preşedinţii american Ronald Reagan şi sovietic Mihail Gorbaciov, în cadrul unei desfiinţări a aresenalelor americano-ruse, relatează News.ro.

Tratatul INF interzice Moscovei şi Washingtonului să desfăşoare rachete terestre cu rază scurtă şi medie de acţiune în Europa.

Rusia şi-a anunţat intenţia de a desfăşura rachete nucleare în Europa, după ce Statele Unite au anunţat că intenţionează să denunţe acest tratat.

”Reînarmarea nucleară este foarte cert răspunsul greşit”, a declarat Heiko Maas pentru DPA.

d