Frații Hagag intră pe bursa de la Tel Aviv cu dezvoltatorul imobiliar din România. ”Vrem să facem noi achiziții de terenuri și clădiri”

Dezvoltatorul imobiliar de origine israeliană Hagag Development Europe, controlat de frații Yitzhak și Ido Hagag, a lansat o ofertă publică inițială (IPO) de 15 milioane de euro pe bursa din Tel Aviv, pentru finanțarea proiectelor de real estate din România.
Compania a anunțat că va construi un proiect rezidențial de 90 de milioane de euro în zona Pipera, H Pipera Lake, iar recent a cumpărat două clădiri pe Calea Victoriei din Capitală și un teren de peste 3 hectare lângă pădurea Pipera, pe care a plătit 20 de milioane de euro. Hagag Development Europe și-a planificat alte investiții de 50 de milioane de euro anul acesta pentru achiziții și dezvoltări imobiliare pe plan local.
”Decizia acționarilor de a-și spori capitalul vine drept urmare firească a planurilor pe care Hagag Development Europe dorește să le implementeze în România. Pe lângă proprietățile existente în portofoliu, compania plănuiește o serie de noi achiziții care vizează terenuri și clădiri situate în zonele de lux ale Bucureștiului”, potrivit unui comunicat de presă al companiei, care face parte din grupul Hagag din Israel.
“Apartenența Hagag Development Europe la Hagag Group Israel este un excelent punct de pornire pentru toți investitorii de origine israeliană care sunt interesați de proiectele pe care le dezvoltăm în Romania. Portofoliul nostru este în continuă expansiune, iar pentru a livra proiecte premium este necesar să avem acces la cât mai multe resurse materiale. În plus, prin lansarea IPO oferim părților interesate posibilitatea de a-și tranzacționa activele într-un cadru eficient și organizat”, a spus Yitzhak Hagag, președintele Hagag Group Israel.
Dincolo de listarea pe bursa de la Tel Aviv, compania ia în calcul și intrarea pe alte piețe de capital din Europa sau de pe alte continente.
Sursă foto: Hagag Development Europe