Fostul șef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, condamnat la 4 ani de închisoare

NewMoney 08/03/2019 | 10:43 Ştiri
Fostul șef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul director de campanie al lui Donald Trump Paul Manafort a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de fraude, în primul proces desprins din complexa anchetă rusă, relatează AFP, citată de News.ro.

Paul Manafort, care urmează să împlinească în curând 70 de ani, a fost condamnat astfel, joi (ora locală), la o pedeapsă mult mai mică decât cea recomandată de Departamentul american al Justiţiei, care a cerut ca fost lobbiyst să fie condamnat la 19 până la 24 de ani de închisoare.

Judecătorul T.S Ellis de la tribunalul districtual din Alexandria, în statul Virginia, l-a condamnat la 47 de luni de închisoare pe Paul Manafort, găsit vinovat, în august, de fraude fiscale şi bancare, la plata unei amenzi în valoare de 50.000 de dolari şi la restituirea a peste 24 milioane de dolari dobândiţi fraudulos.

Într-un al doilea proces, în septembrie, fostul director de campanie al lui Trump a pledat vinovat de capete de acuzare de conspiraţie împotriva Statelor Unite şi de obstrucţionarea justiţiei şi a acceptat să coopereze în ”ancheta rusă”, coordonată de procurorul special Robert Mueller, în cadrul unui acord în vederea unei reduceri a pedepsei.

Robert Mueller anchetează din mai 2017 cu privire la un amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi la o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Moscova.

Donald Trump, care denunţă această anchetă drept o ”vânătoare de vrăjitoare”, respinge orice complicitate. Moscova neagă acuzaţiile.

Procesul lui Manafort, care nu priveşte fapte legate în mod direct cu o posibilă complicitate între membri ai echipei de campanie a lui Trump şi oficiali ruşi, a fost primul care a decurs din investigaţiile procurorului special.

Judecătorul T.S Ellis a subliniat în cadrul şedinţei că Paul Manafort nu a fost acuzat de justiţie dee complicitate sau de supervizarea unei complicităţi cu Guvernul rus, cu scopul de a influenţa alegerile americane din 2016.

Înainte de pronunţarea sentinţei, Manafort i-a mulţumit judecătorului Ellis pentru un proces echitabil şi a apreciat că acest proces a fost dificil pentru familia sa. Însă el nu şi-a exprimat vreo remuşcare.

Dosarul împotriva lui Manafort viza milioane de dolari pe care acesta le-a obţinut prin activitatea sa de consultant politic pe lângă politicieni proruşi din Ucraina, între care şi fostul preşedinte Viktor ianukovici, pe care l-a consiliat în campania electorală victorioasă din 2010.

Potrivit acuzării, Manafort a ascuns peste 16 milioane de dolari fiscului şi a obţinut în mod fraudulos împrumuturi bancare în valoare de 20 de milioane de dolari.

Manafort urmează să-şi afle miercuri, la Washington, pedeapsa cu privire la capete de acuzare de conspiraţie împotriva Statelor Unite şi de obstrucţionarea justiţiei. El riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare.

Judecătoarea din districtul Columbia Amy Berman Jackson, care judecă acest dosar, aprecia luna trecută că Manafort a încălcat acordul prin care pleda vinovat, încheiat cu Mueller, minţindu-l pe acesta în probleme importante în cadrul anchetei ruse.


Foto: Hepta/Mediafax