Compania americană Ford va produce un al doilea model la Craiova alături de EcoSport

Sebastian Popescu 22/05/2018 | 13:00 Ştiri
Compania americană Ford va produce un al doilea model la Craiova alături de EcoSport

Ford a anunțat că va produce un al doilea model la fabrica din Craiova, ceea ce presupune o investiție suplimentară de 200 de milioane de euro, precum și adăugarea unui număr de 1500 de locuri de munca, potrivit News.ro.

Compania americană produce în acest moment la Craiova SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport, precum și motorul 1.0 EcoBoost. Noul model care va ieși de pe linia de asamblare a uzinei, precum și data de start a producției vor fi confirmate in apropierea momentului lansarii acestuia.

„Această nouă investiţie confirmă continuarea evoluţiei gamei noastre de modele interesante produse în Europa şi subliniază totodată transformarea complexului de producţie de la Craiova. Includerea acestui al doilea vehicul în procesul de producţie este o dovadă clară a flexibilităţii operaţionale a fabricii de la Craiova şi reflectă perteneriatele puternice pe care le avem cu furnizorii locali şi cu membrii comunităţii”, a declarat într-un comunicat Steven Armstrong, președinte și CEO Ford Europa, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit Hotnews.ro.

Ford investeşte în plus până la 200 de milioane de euro la Craiova, astfel că investiţia totală, demarată în 2008, ajunge astfel la aproape 1,5 miliarde de euro.

Totodată, vor fi create aproximativ 1500 de noi locuri de muncă, totalul angajaţilor fabricii din Craiova ajungând la 5.900.

Uzina de asamblare a trecut recent prin îmbunătăţiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboţi fiind instalaţi pentru a spori eficienţa şi calitatea în secţiile de vopsitorie, montaj general şi caroserie.


Foto: Mediafax