Filmul desființat de critici imediat după lansare, dar care a devenit unul dintre cele mai adorate și profitabile din istorie

Amuzant și revigorant, colorat și plin de nerv, filmul „The Greatest Showman“ te poartă prin culisele circului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și prin ungherele propriei ființe. Din toate aceste locșoare, te întorci cu capul sus și cu o energie nebănuită.

Acest articol a apărut în numărul 39 (30 aprilie – 13 mai) al revistei NewMoney

La sfârșitul lui 2017, când și-a făcut debutul în cinematografe, „The Greatest Showman“, primul lungmetraj semnat de australianul Michael Gracey, părea sortit eșecului. Încasările au fost de numai 8,8 milioane de dolari în primul weekend, iar critica de specialitate aproape l-a desființat.

Însă, în urmă­torul weekend, filmul a încasat 15 milioane de dolari (aproximativ de două ori mai mult decât la debut), un lucru neobișnuit pentru filmele de la Hollywood, a căror soartă este pe­cetluită de felul în care este primit de public în primele trei zile de la lansare. „Un miracol“, numește The Guardian succesul acestui musical cu poveste originală, inspirată din viața lui Phineas Taylor Barnum, showman american de la sfârșit de secol al XIX-lea, cunoscut mai ales pentru compania de circ Barnum & Bailey Circus.

Ce anume a făcut ca „The Greatest Showman“, nominalizat la Oscar și premiat la Globurile de Aur pentru cel mai bun cântec („This Is Me“), să devină unul dintre cele mai adorate și profitabile filme din toate timpurile?

Rețete. Sunt mai mulți factori care au contribuit la acest „miracol“. În primul rând, genul abordat, musicalul înce­pând să fie puternic exploatat în cinematografie și atrăgând o audiență uriașă (vezi „La La Land“ sau „Frozen“). În al doilea rând, povestea plină de far­mec a unui vizionar care a fondat o companie de circ unde îi promova pe cei defavorizați din punct de vedere social (oameni de culoare, uriași, pitici, femei cu barbă). În al treilea rând, dis­tribuția atent aleasă, ce așază laolaltă actori consacrați (Hugh Jackman, în rol principal) și muzicieni de top (Zac Efron, Zendaya).

În al patrulea rând, muzica originală, compusă de Benj Pasek și Justin Paul, doi tineri extrem de talentați care și-au pus semnătura și pe coloana sonoră a unor „La La Land“, „City of Stars“ sau „Smash“. Soundtrack-ul filmului „The Greatest Showman“ a reuşit, spre exemplu, ceva ce a uimit criticii şi fanii din întreaga lume: a rămas pe primul loc în topul albumelor din Marea Britanie timp de 11 săptămâni.

Apoi, formula adoptată de multe alte musicaluri, ce îmbină clasicul (redarea unei atmosfere de secol al XIX-lea prin detalii ce țin de vestimentație, arhitec­tură, obiceiuri) cu modernul (cântecele pop, unghiuri interesante din care sunt filmate uneori personajele, machiajul extravagant).

Și, nu în ultimul rând, senzaționalul, care străbate fiecare cadru de film ofe­rind un sentiment de libertate și încredere în propriile forțe; povestea auto-afirmării (din fiul unui simplu croitor, Barnum devine un showman de succes, ce are lumea la picioare); mesajele despre egalitate între sexe și rase, despre curajul de a-ți urma visul, despre compasiune, dăruire și devotament, despre însemnătatea parteneriatului.

Diversitate. „The Greatest Showman“ nu avea, așadar, cum să nu fie pe placul audienței atâta vreme cât încap­sulează poveștile a milioane de oameni care au îndrăznit, au urcat, au căzut, au iubit, au dezamăgit. Imaginea lui Barnum cel plin de speranță, care înfiin­țează mai întâi un muzeu al curiozită­ților, iar apoi un circ unde promovează toți ciudații, îndeamnă la perseverență și optimism, dar și la acceptarea dife­ren­țelor. Soția lui (Michelle Williams), fiica unui bogătaș care renunță la avere pentru Barnum, întruchipează devotamentul și dragostea necondiționată. Toți acei oameni deformați, izolați de propriile mame, dar aduși în lumină de Barnum, întruchipează curajul de a accepta ceea ce ești. Toți ceilalți care-i nu­mesc „șarlatani“ și „monștri“ sunt imaginea obstacolului inevitabil care te face mai puternic.

Iar pe lângă toate acestea este divertismentul care îmbracă filmul în lumini scânteietoare ce atrag ca un magnet, dincolo de acțiuni redate uneori în pripă sau de accente de kitch bollywoodian.

Hugh Jackman, super-eroul din seria „X-Men“ pe care nu ți l-ai fi imaginat vreodată într-un musical, este o sur­priză incredibilă în acest film, unde demonstrează că este unul dintre pu­ținii care se potrivesc stilului acelor actori din Epoca de Aur a Hollywood-ului (1917-1960) care puteau și să cânte, și să danseze.

Michelle Williams este fer­mecătoare în rolul de soție care riscă totul pentru a-și urma soțul. Zac Efron (în rolul asociatului lui Barnum) și Zendaya (acrobata de la trapez) formează un cuplu adorabil ce se sudează treptat, în ciuda considerentelor sociale privind dife­ren­țele dintre rase. Rebecca Ferguson, în rolul lui Jenny Lind, o fai­moasă cântă­reață suedeză căreia i se mai spunea și „Privighetoarea sue­deză“, este ferme­cătoare ca ispită a vizionarului Barnum.

Cu toții strălucesc în această poveste ce sărbătorește diversitatea și care aduce în lumină un aspect mai puțin cunoscut al sfârșitului de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea, și a­nu­me faptul că circul era o adevărată casă pentru cei talentați, dar respinși de societate.

Artă. Fără a sparge matrițe și a forța limite cinematografice, fără a insista pe detalii, ci construind o poveste simplă și fermecătoare în care aproape toți sunt personaje principale, „The Greatest Showman“ are totuși ingredientele unui film de succes. Iar exuberanța pe care o transmite privitorilor este covâr­șitoare (pe Rotten Tomatoes – site de­dicat cronicilor de film –, scorul criticii de specialitate este de 55%, în timp ce scorul publicului este de 90%).

„The Greatest Show“, spectacolul de circ cu care începe și se termină filmul, îți dă certitudinea că Barnum chiar a reușit, la acel moment, să creeze cel mai mare show de pe Pământ, dar și că fiecare dintre noi ar putea fi Barnum-ul propriului vis. „Cea mai nobilă artă este aceea de a-i face pe alții fericiți“, spunea Phineas Taylor Barnum pe la 1800. Iar regizorul Michael Gracey dovedește cu „The Greatest Show“ că stăpânește nespus de bine această artă.

FOTO: Cinemagia