Eşec. Liderii UE nu s-au înteles asupra bugetului multianual 2021-2027

Elena Marinescu 21/02/2020 | 21:04 Ştiri
Eşec. Liderii UE nu s-au înteles asupra bugetului multianual 2021-2027

Summitul UE dedicat obţinerii unui acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 s-a încheiat abrupt vineri seară, după ce liderii statelor membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere.

Cei 27 de şefi de stat şi de guvern au petrecut două zile într-o încleştare privind bugetul UE pe 2021-2027, fiind evidentă o diviziune profundă între statele net contributoare şi cele care au dorit menţinerea nivelului cheltuielilor. „Summitul s-a încheiat”, a postat pe Twitter Barend Leyts, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

„Fără acord, nici dată pentru un nou summit”, a indicat una dintre surse, din cauza divergenţelor între ţările net contribuitoare (Danemarca, Suedia, Ţările de Jos, Austria) şi grupul celor 17 ţări care refuză reducerile.

Potrivit News.ro, cancelarul german Angela Merkel a constatat că „diferenţele” sunt „încă foarte mari pentru a ajunge la un acord” pe bugetul Uniunii. „Va trebui să ne regândim la această problemă”, a adăugat ea, indicând că data următoarei reuniuni nu a fost fixată.

Iohannis: Nu pot să spun că s-au făcut progrese

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, referitor la negocierile privind bugetul UE, că rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor şi că nu poate spune că s-au făcut progrese, pentru că ”poziţiile nu s-au apropiat”.

”Ieri am avut o rundă în plen în care fiecare şi-a exprimat punctul de vedere. Au urmat discuţii în formate mici, bilaterale, reprezentanţii statelor cu conducerea Consiliului şi Comisiei, aceste discuţii au durat până la ora 6 dimineaţa, când am intrat eu cu echipa mea la negocieri, însă rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor. Nu pot să spun că s-au făcut progrese”, a declarat preşedintele înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El consideră că ar mai fi nevoie de cel puţin încă un summit. ”Lucrurile, dacă avansează în ritmul cum au avansat ieri şi azi-noapte, vor necesita încă multe întâlniri”, a declarat preşedintele.