Doar 10% din cererea de echipamente medicale este acoperită în UE, estimează Comisia Europeană

NewMoney 25/03/2020 | 16:28 Ştiri
Doar 10% din cererea de echipamente medicale este acoperită în UE, estimează Comisia Europeană

Capacităţile normale ale statelor membre ale Uniunii Europene pot face faţă doar unui procent de zece la sută din cerere cu echipamente de protecţie şi alte aparate medicale, precum aparate de respiraţie artificială, în contextul unei adevărate ”explozii” a pandemiei noului coronavirus, se arată într-un document intern al Comisiei Europene, dezvăluie Reuters.

Potrivit acestor estimări ale CE, ”lanţurile de aprovizionare clasice vor putea să răspundă doar la aproximativ 10% din cerere”.

În acest document care datează de miercuri şi pe care Reuters scrie că şi l-a procurat, Comisia estimează că ”disponibilitatea şi livrările de echipamente personale de protecţie şi alte aparate medicale, mai ales aparate de respiraţie artificială, rămân îngrijorătoare în toată Europa”.

Majoritatea celor 27 de state membre UE, precizează CE, au rezerve limitate şi o capacitate limitată de accelerare a producţiei.