De ce ar putea vira spre stânga în 2023 democrațiile prospere ale Occidentului
Politica anului 2023 va vira puțin spre stânga, la unison cu opinia pu blică din statele bogate. Apetitul pentru schim bări radicale rămâne scăzut însă, iar partidele, fie în opoziție sau la putere, nu riscă să dea tonul pentru un alt mod de a face politică, observă revista bri tanică The Economist.
Sunt ani care împing țări sau chiar conti nente întregi într-o direcție anume. Spre exemplu, în 1945, europenii au decis că sta tul trebuie să preia frâiele și să fie cel care pune economiile pe cursul moderni zării, cel care lărgește prosperitatea și pa cifică Bătrânul Continent.
În 1979, dublarea prețului la țiței, care a venit după un deceniu de stagflație, a dus la o răcire a cooperării confortabile dintre stat și mediul de business, balanța în clinând spre un mai mare rol al piețelor și companiilor private.
Întrebarea este: ar putea 2023 să fie un astfel de an? Știm că este anul în care se ter mină un deceniu de rate scăzute ale do bânzilor, în care prețurile ridicate la ener gie și inflația revin în economia lumii. Anul în care putem spune că răz bo iul încă pândește Europa. Mai mult, vine în siajul uneia dintre cele mai mortale pandemii din istorie. Iar la toate aces tea se adaugă o Chină care face un pas în spate din integrarea globală.
Dacă ar fi ca aceste ten dințe să preseze spre o mutare a centrului de greu tate politic în țările bogate, ar fi de așteptat ca stânga să fie fa vo rizată ca reacție la dominația exercitată în deceniul anterior de politica de centru-dreapta în aceleași democrații prospere. Și se pare că această pendulare spre stânga chiar se petrece, scrie The Economist.
În 2022, în Alpii Bavarezi, la o reuniune G7 a grupului celor mai puternice și bogate economii, președintele american Joe Biden putea număra la masă nu mai puțin de cinci lideri de centru-stânga – cei ai Canadei, Franței, Germaniei, Italiei și Japoniei. Cu precizarea că, după alegerile de la finalul anului trecut, Italia s-a mutat pe dreapta spectrului politic. În schimb, pe când predecesorul democrat al lui Biden, Barack Obama, se întâlnea în 2010 cu omo logii lui tot la un G7, toți erau de dreapta și centru-dreapta.
Ar putea fi desigur doar o sincronizare neobișnuită, nu neapărat începutul unui shift amplu. Succesul dreptei în alegerile din Italia reamintește cât de importante sunt excepțiile naționale. Cu toate acestea, există motive să credem că se petrece ceva mai profund și nu are legătură doar cu alternanța la putere. Și pe deasupra este un fenomen transfrontalier.
Opinia publică înclină și ea spre stânga în democrațiile bogate. În SUA, doar 40% dintre respondenții dintr-un sondaj reali zat de Pew Research Centre au spus că sistemul bancar a avut un impact pozitiv asupra economiei (în 2019, procentul era de 49%). Și declinul percepției asupra sectorului IT este comparabil, iar în cazul gi gan ților, regresul este și mai abrupt – doar un sfert dintre americani mai percep pozitiv aceste companii. Departe de credința din anii ’80 că sectorul privat este panaceul multor probleme ale lumii.
An de cotitură
Sentimentul anticorporatist este doar un început. Cam jumă tate dintre respondenții din America, Ma rea Bri tanie, Germania și Franța cred că eco no miile lor au nevoie de schimbări ma jore sau chiar de o transformare totală. Iar majoritatea celor care au spus asta se de clară de stânga. Sentimentul acesta ar pu tea fi legat de temerile privind schim bă rile climatice și credința că nu se face suficient pentru a le ameliora.
Într-un alt sondaj al Pew realizat în 19 țări, trei pătrimi dintre respondenți au descris schimbările climatice drept o ame nin țare majoră, mai mare decât economia sau pandemia. În fața acestei amenințări, oamenii se așteaptă la mai mult decât cunoscutele politici și abordări.
Sunt șanse ca 2023 să se dovedească un moment de cumpănă și un punct de coti tură după care vor avea loc schimbări ample.
Decenii la rând, ponderea forței de muncă active a crescut, astfel că forța de muncă era mai numeroasă decât copiii și pensionarii, echilibru ce genera economiei lumii așa-numitul „dividend demografic“. Asta a exercitat o presiune în jos asupra ra telor dobânzilor și salariilor și a dus la o mai mare inegalitate de venituri, dar la o accelerare a creșterii economice și la eva luări mai mari ale companiilor.
După cum remarcau economiștii Char les Goodhart și Manoj Pradhan, aceste tendințe se pot schimba, și uneori chiar re pede. De zece ani încoace, scade ponde rea forței de muncă active, ratele dobânzilor au început să crească, iar valoarea companiilor a scăzut puternic. Ei bine, dacă toate acestea se traduc într-o schimbare de direcție a politicii în sta tele democratice devine o altă chestiune. Pentru a ajunge acolo, schimbările de la nivelul eco nomiei sau opiniei publice nu sunt suficiente.
În trecut, momentele de cotitură nu s-au petrecut doar pentru că partidele politice au îmbrățișat noi credințe, ci și pentru că au fost capabile să facă acele compromi suri necesare pentru a pune noile idei în practică. Iar acum nu este deloc clar dacă par tidele politice au mandatul, puterea sau voința să facă asta.
Marea depolitizare
Lideri precum fostul premier britanic Margaret Thatcher sau fostul președinte american Ronald Reagan dominau detașat scena politică în anii ’80. Ei bine, acest gen de victorii politice au devenit tot mai rare.
Spre exemplu, între 1980 și 1996, câști gătorul alegerilor din SUA era la o diferență de aproape 10 pro cente. Între 2000 și 2020, diferența a scă zut la 2,6 procente.
Între 1945 și 1960, în Marea Britanie, partidul de guvernământ câștiga cu 48% din voturile exprimate. Din 2010, procentul a scă zut sub 40%.
Prezența la vot a alegăto ri lor a conti nuat să scadă dramatic în majoritatea de mo crațiilor bogate. Partidele nu se mai pot baza pe obținerea unor mandate populare largi. Chiar și când reușesc această perfor manță, nu durează mult.
În alegerile prezidențiale desfășurate în Franța în aprilie 2022, Emmanuel Macron a înfrânt-o pe contracandidata lui, Marine Le Pen, cu un convingător 59% la 41%. În alegerile legislative desfășurate la doar două luni, partidul lui a pierdut majorita tea, iar rivalii de la Raliul Național au câș tigat mai multe locuri parlamentare decât oricare alt partid.
În anii ’60, partidele europene aveau mi li oane de membri. Nu mai este cazul. Să luăm exemplul Marii Britanii. Cele șase par tide din Parlament (excluzându-le pe cele din Irlanda de Nord) au cumulat aproape 850.000 de membri, mai puțin de cât numărul membrilor Asociației Regale pentru Protecția Păsărilor.
Alegătorii sunt tot mai nestatornici și tot mai puțini văd partidele vehicule prin care pot să-și promoveze obiectivele politice. Loialitățile noastre partizane au devenit chestiuni ce țin mai curând de stilul de viață decât de opinii principiale legate de ceea ce ar trebui să facă guvernul, explica pentru BBC schimbarea Robert Talisse, pro fesor de filozofie și de științe politice la Vanderbilt University din Nashville (Tennessee, SUA). Partidele au devenit expresiile unor grupuri de interese restrânse, în loc să fie ale unor mișcări sociale cu o bază largă de susținători.
În absența unui bazin larg de membri și cu victorii electorale obținute la limită în fața adversarilor, partidele nu au niciun mo tiv să-și asume riscuri, așa că tot ce fac este să-și țină mulțumit electoratul fidel, atât cât a mai rămas.
Desigur, nu este o veste bună pentru cei care se așteaptă la o nouă direcție în po litică. Poate că există apetit pentru o schim bare mai largă, dar guvernele și opoziția (care mereu speră să obțină puterea) vor fi precaute în a-l exploata.
Ce a fost, ce va fi
În acest an sunt programate alegeri în mai multe țări, între care Spania, Turcia, Argen tina, Pakistan și Nigeria.
- SUA. Toată atenția va fi asupra modului în care se vor poziționa cei doi posibili candidați ai celor două mari partide, Republican și De mocrat, în contextul alegerilor preziden țiale progra mate anul viitor. Donald Trump are de gestionat o contestare a sa ca lider al Parti dului Republican, iar Joe Biden se gândește să mai candideze pentru un mandat, deși este deja cel mai vârstnic președinte în exer cițiu din istoria Statelor Unite.
- 2022 ȘI EXTREMA DREAPTĂ. Liderii de extrema dreaptă au câștigat anul trecut mai multe alegeri în întreaga lume, remarcă revista Time. În Suedia (unde o coa liție formată din dreapta și din extrema dreaptă a câștigat în septembrie alegerile legislative, iar partidul de extrema dreaptă condus de Jimmie Åkesson, Democrații Suedezi, a obținut 20,6% din voturi, devenind a doua forță politică a țării), în Italia (unde Giorgia Meloni a devenit prima femeie prim-ministru al țării), în Ungaria (unde premierul naționalist Viktor Orbán a câștigat al patrulea mandat) și în Israel (unde premie rul Benjamin Netanyahu a revenit la putere, ajutat de aliații de extrema dreaptă).
