CreditAmanet investește peste 1 milion de euro în digitalizarea serviciilor companiei

Andrei Dumitru 12/10/2023 | 10:58 Ştiri
CreditAmanet investește peste 1 milion de euro în digitalizarea serviciilor companiei

CreditAmanet alocă peste un milion de euro digitalizării. Deși această direcție a fost prezentă și în anii precedenți, în 2023 a devenit prioritară în strategia de dezvoltare, iar ritmul integrării proiectelor din domeniu a fost mult accelerat, transmite compania.

Investițiile companiei s-au îndreptat în direcția implementării unui sistem integrat de management electronic al documentelor, un sistem ERP și în dezvoltarea segmentului de e-commerce. Semnătura electronică a fost introdusă în toate agențiile teritoriale CreditAmanet, iar proiectele va continuă cu dezvoltarea a două platforme digitale de tranzacționare.

„Transformarea digitală a companiei este esențială din perspectiva de creștere a holdingului CreditAmanet, pentru că susține capitalizarea avantajelor competitive, influențează pozitiv interacțiunea cu clienții și are impact benefic asupra comunității și mediului”, spune CEO-ul companiei, Cosmin Popovici.

„Inovația este una dintre valorile pe care pariem și ne dorim să o implementăm în toate activitățile noastre. Este corelată cu digitalizarea, care în zilele noastre nu mai este o opțiune, ci o necesitate ca să ne menținem competitivi pe termen lung. Dar menținerea performanței în business nu este singurul motiv pentru care ne concentrăm în această direcție. Credem că dezvoltarea durabilă a unei companii nu se poate face astăzi altfel decât prin politici de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) adaptate realităților pe care le trăim. Integrarea tehnologiilor performante în business-uri are efecte atât în mediul de afaceri, cât și în cel social. Din acest motiv, investim peste 1 milion de euro în digitalizare și nu ne vom opri aici”, mai spune executivul CreditAmanet.

„Așteptările clienților au evoluat odată cu apariția tehnologiei digitale”

Cosmin Popovici subliniază că digitalizarea este un proces complex, de durată și multifațetat, care se va extinde pe o perioadă de timp mai îndelungată. Reprezintă pe de-o parte un răspuns la așteptările clienților, dar și la cerințele angajaților.

„Așteptările clienților au evoluat odată cu apariția tehnologiei digitale”, explică CEO-ul companiei, care subliniază că diferitele proiecte de digitalizare se adresează tuturor categoriilor de clienți, atât celor care apelează la creditarea tip amanet, cât și clienților din zona de retail – CreditAmanet este și retailer de produse electronice pre-owned, de bijuterii din aur noi, precum și de genți și ceasuri de lux și bijuterii cu diamante pre-owned.

Executivul CreditAmanet consideră că investiția în digitalizare înseamnă o mai mare apropiere de clienți și de necesitățile lor. Disponibilitatea serviciilor companiei pe mai multe canale, fizic și online, crește calitatea interacțiunii cu clienții, experiența de shopping a acestora este mai confortabilă și se realizează și o economie de timp, „una dintre cele mai prețioase resurse”, apreciază Cosmin Popovici.

„Dar beneficiile nu se limitează la clienți. Echipa CreditAmanet, care este parte a succesului nostru, se bucură de fluxuri de lucru mai eficiente, performante și rapide, iar business-ul per ansamblu își consolidează poziția pe piața de profil. Implementarea proiectelor de digitalizare generează încredere pentru că este corelată cu asumarea responsabilității asupra impactului pe care-l avem asupra societății și mediului”.

CreditAmanet, creșteri de peste 25% ale cifrei de afaceri și profitului în primul semestru din 2023

CreditAmanet a înregistrat în primul semestru din 2023 rezultate financiare consolidate cu peste 25% mai mari decât în anul precedent. Cifra de afaceri a holdingului cu 3 linii de business (amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile) a ajuns astfel la 42,31 milioane de lei în primul semestru din 2023, o creștere de 26,22% față de 33,52 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut.

Profitul companiei pentru prima jumătate a anului curent a atins valoarea de 4,44 milioane de lei, o apreciere procentuală de 24,11 comparativ cu 3,58 milioane de lei în primul semestru al anului trecut. Totodată, compania și-a consolidat rețeaua națională de agenții și a deschis un nou punct operațional la Sibiu. Acesta marchează implementarea unui nou concept de amenajare, care are în centru atât facilitarea interacțiunii clienţilor cu produsele şi serviciile CreditAmanet, cât și o experiență premium de shopping.

Dezvoltarea accelerată a companiei și creșterea cu 15% a personalului raportat la anul anterior au condus la necesitatea relocării sediului principal. În luna iunie, CreditAmanet și-a inaugurat birourile „verzi” din cea mai înaltă clădire din România, SkyTower, iar investiția în acest proiect s-a apropiat de 500.000 euro.

Intensificarea prezenței online și crearea de noi facilități pentru clienți constituie unul dintre obiectivele CreditAmanet pentru următorul exercițiu financiar. Pentru cel de-al doilea semestru din 2023, compania românească își propune să mențină același ritm de creștere de 25% pe toate liniile de business, atât în ce privește cifra de afaceri, cât și profitul.