China a spionat SUA cu un balon. Ce secrete încearcă să afle asiaticii

Elena Marinescu 03/02/2023 | 17:38 Ştiri
China a spionat SUA cu un balon. Ce secrete încearcă să afle asiaticii

UPDATE. Secretarul de stat american Antony Blinken îşi va amâna vizita la Beijing după ce un presupus balon-spion aparţinând Chinei a fost depistat zburând deasupra teritoriului Statelor Unite, potrivit unor informaţii apărute vineri în presă, anunţă Reuters.

China a declarat vineri că balonul care zboară deasupra Statelor Unite şi pe care Washingtonul l-a suspectat că ar fi unul de spionaj are scopuri civile, meteorologice şi de natură ştiinţifică, şi şi-a exprimat regretul că s-a abătut de la curs ajungând în spaţiul aerian american, informează BBC.

Oficialii americani din domeniul apărării au spus că sunt de părere că balonul, văzut deasupra unor zone sensibile în ultimele zile, este de fapt un dispozitiv de „supraveghere de la mare altitudine”. Ministerul chinez de Externe a afirmat însă într-un comunicat, transmis vineri seara târziu, că acesta este folosit în scopuri „în principal meteorologice”.

China „regretă intrarea neintenţionată” a balonului în spaţiul aerian al SUA, se spune în comunicatul Beijingului. „Balonul provine din China şi este de natură civilă, fiind folosit pentru cercetări meteorologice şi alte cercetări ştiinţifice. Din cauza influenţei vânturilor de vest şi a capacităţii sale limitate de control, dirijabilul a deviat de la cursul său prevăzut”, a precizat MAE chinez.

Balonul este de mărimea a trei autobuze

Obiectul a zburat deasupra Insulelor Aleutine din Alaska şi prin Canada înainte de a apărea miercuri deasupra oraşului Billings din Montana, au declarat oficialii americani. În Montana se află unul dintre silozurile de rachete nucleare ale SUA.

Potrivit sursei citate de News.ro, autorităţile de la Washington au decis însă să nu doboare balonul din cauza pericolului reprezentat de căderea resturilor şi a posibilităţii limitate de utilizare a informaţiilor pe care dispozitivul le-ar fi putut colecta, a declarat un oficial american din domeniul apărării.

Cu toate acestea, guvernul american a pregătit avioane de vânătoare, pentru cazul în care obiectul ar fi trebuit doborât. Presa americană a relatat, citând un oficial american, că balonul este de mărimea a trei autobuze.

Incidentul intervine cu doar câteva zile înainte de o vizită planificată la Beijing a secretarului de stat american Antony Blinken. În comunicatul transmis vineri seara, Ministerul chinez de Externe spune că va continua să menţină comunicarea cu Statele Unite pentru a gestiona în mod corespunzător situaţia neaşteptată.