Cele mai dramatice 5 schimbări de guvern din România: de la mineriade la „sinucideri” politice

NewMoney 20/06/2017 | 17:57 Ştiri
Cele mai dramatice 5 schimbări de guvern din România: de la mineriade la „sinucideri” politice

În ultimii 27 de ani, România s-a confruntat cu mai multe tensiuni politice, unele chiar și în interiorul aceluiași partid, care au condus la căderea guvernelor. Aceste lucruri s-au petrecut fie pentru că cei doi poli ai puterii, Președinția ori Guvernul, se aflau în mâna aceluiași partid, fie cele două instituții erau deținute de formațiuni politice diferite.

1. În 1991, Guvernul Petre Roman cade în urma unei acțiuni de forță venită din partea minerilor. Sindicatul ortacilor din Valea Jiului declanşează la 24 septembrie greva generală. Revendicările erau de natură economică, minerii cerând prezenţa premierului la Petroşani. Petre Roman nu dă curs „invitației”, iar minerii vin la Bucureşti şi cer un dialog cu şeful Guvernului. Noua lor revendicare este demiterea Executivului condus de Petre Roman. Clădirea guvernului este atacată. Preşedintele Senatului de atunci, Alexandru Bârlădeanu, anunţă demiterea Guvernului Roman. Minerii se întorc la Petroşani, fără ca revendicările iniţiale să primească un răspuns. Asistăm la ruptura FSN. O grupare, considerată reformistă, îl susține pe Petre Roman şi alta, conservatoare, îl susţine pe Ion Iliescu. Demiterea lui Roman din funcţia de premier este făcută sub presiunea minerilor care nu doreau aplicarea unor măsuri de reformă, la fel ca gruparea lui Ion Iliescu.

2. De liniște nu s-a bucurat nici guvernarea Convenției Democratice, în perioada 1996-2000. Atunci am avut nu mai puțin de trei Guverne. Prima mare criză din Guvern a fost declanșată chiar de aliații din coaliție și anume de Traian Băsescu, ministru al Transporturilor la acea vreme. Acesta l-a acuzat în mai multe situații pe Victor Ciorbea de „stângism”. Au urmat apoi mai multe atacuri la adresa lui Ciorbea din partea democraților. Inițial, PD a amenințat cu ieșirea de la guvernare dacă Victor Ciorbea nu este demis. În scurt timp democrații chiar își retrag miniștrii din guven, țărăniștii văzându-se nevoiți să găsească o soluție. În final, în martie 1998, Ciorbea demisionează, iar în locul lui este numit Radu Vasile.

3. Nici Radu Vasile nu s-a bucurat de prea multă susținere până la finalul mandatului. A rezistat doar un an, până în 1999. Acesta este anul în care Radu Vasile a avut parte de două mineriade. Una în ianuarie, când forțele guvernamentale au fost umilite de mineri și conflictul a fost încheiat în urma „Păcii de la Cozia”. A doua a urmat o lună mai târziu, iar forțele de ordine reușesc să înăbușească revolta minerilor, lucru finalizat cu arestarea liderilor din Valea Jiului, care ulterior au fost judecați și condamnați, în frunte cu Miron Cozma. Totuși, Radu Vasile nu a fost demis în urma presiunii din exterior, ci de mișcările din interiorul partidului. În decembrie 1999, președintele Emil Constantinescu i-a cerut demisia lui radu Vasile. Acesta a refuzat. A urmat o demisie în bloc a miniștrilor, însă aceștia și-au depus cererile la Cotroceni și nu la Guvern. După o săptămână de tensinui, Radu Vasile a cedat și a renunțat la funcția de premier, locul lui fiind luat de Mugur Isărescu.

4. În 2012 a venit rândul Guvernului Emil Boc să demisioneze. Chiar dacă Boc a reușit să facă față tensiunilor din primul mandat din perioada 2008-2009, în 2012 a fost nevoit să demisioneze pe fondul viloenșelor din ianuarie 2012. După un interimat de doar trei zile, deținut de Cătălin Predoiu, Traian Băsescu îl numește în fruntea executivului pe Mihai Răzvan Ungureanu.

5. Mihai Răzvan Ungureanu reușește să stea la guvernare doar patru luni, din februarie până în mai 2012. La jumătatea lunii mai, coaliția PSD – PNL depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu. Moțiunea a trecut după ce aliatul la guvernare al PDL, UNPR, a votat alături de liberali și social-democrați pentru demiterea executivului.

De această dată, PSD se vede nevoit să își sacrifice propriul prim-ministru, în urma tensiunilor apărute între Sorin Grindeanu și președintele partidului, Liviu Dragnea. Scenariul a semănat cu cel din 1999, când miniștrii CDR au demisionat în bloc. Însă, Sorin Grindeanu nu a ren unțat la funcție, ci așteaptă rezultatul moțiun ii de cenzură înaintată de cei c are l-au susținut în urmă cu o jumătate de an.

 


FOTO: Mediafax