Cât s-a furat în România în ultimul deceniu

Gabriel Bucur 04/05/2017 | 16:26 Ştiri
Cât s-a furat în România în ultimul deceniu

Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, joi, într-o întâlnire cu membrii Comisiei economice și cea de finanțe, că există primării unde se fură, într-un an, și 800.000 de lei (circa 178.000 de euro) din taxe locale și impozite, arată Agerpres. Totodată, potrivit unui raport al Curții de Conturi, prejudiciile totale acumulate între 2005 și 2016 de instituții și autorități de orice fel însumează aproape 2,3 miliarde de euro.

Văcăroiu a mai spus că, în medie, într-o săptămână, Curtea de Conturi descoperă unul sau două cazuri de acest fel.

„Într-o comună (…) se fură într-un an 800.000 de lei din impozitele și taxele locale preluate de la cetățeni. Declarația casierului, responsabilului, primarului, casierul ia totul asupra lui. Cazuri dintr-astea avem 1-2 pe săptămână. Cel mai simplu control este verificarea casieriei”, a precizat Nicolae Văcăroiu, potrivit Agerpres.

„(…) Ni se spune că au avut probleme cu familia, cu copiii… casierul recunoaște”, a conchis președintele Curții de Conturi, care a mai adăugat că angajații aduc banii înapoi în 24 de ore, în opt din zece cazuri.

În perioada 2005-2016, Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală pentru cazuri ce însumează prejudicii de aproape 2,3 miliarde de euro, arată un raport publicat de instituție.

Cea mai mare parte a sumei se regăsește în sesizările cazurilor cu prejudicii de peste 500.000 de euro, 143 la număr, care totalizează 2,28 de miliarde de euro. De cealaltă parte, doar 37 de milioane de euro reprezintă valoarea celor 421 de cazuri a căror prejudicii nu depășesc suma de 500.000 de euro.

Totodată, se arată în raport, în ultimii 11 ani, au fost soluționate doar 278 de sesizări, care totalizează prejudicii de 214 milioane de euro, adică 9% din totalul prejudiciilor.

În același timp, revoluția fiscală propusă de Finanțe ar putea crea un haos atât în finanțele gospodăriilor, cât și în cele ale statului, în condițiile în care este incert în acest moment care sunt beneficiile noului sis­tem de impozitare a veniturilor anali­zat de Guvern.

Proiectul a ridicat multe semne de întrebare în rândul experților, care nu înțeleg care este obiectivul schim­bărilor, cine câștigă de pe urma lor și cum anume are de gând Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să implementeze noul sistem, unul extrem de complicat și de birocratic

Citiți și: Hățișul gospodăresc, între haos și revoluție. Ce spun experții

 


FOTO: Guliver / Getty Images

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.