Cum arată topul primelor 5 intervenții chirurgicale de la nivelul mâinii și care sunt costurile suportate de pacienți

NewMoney 31/08/2021 | 14:25 Ştiri
Cum arată topul primelor 5 intervenții chirurgicale  de la nivelul mâinii și care sunt costurile suportate de pacienți

Vara și iarna sunt practicate cel mai des sporturile în aer liber, ceea ce crește riscul unor accidentări care necesită intervenții mai ales la nivelul membrelor superioare.

Potrivit doctorului Iulian-Daniel Vîlcioiu, specializat în ortopedie şi traumatologie, doctor în ştiinţe medicale cu supraspecializare în chirurgia mâinii, în cadrul clinicii Zetta, cele mai frecvente intervenții din perioadele amintite se referă în principal la chirurgia pumnului.

Într-un Top 5 al celor mai solicitate astfel de intervenții, acesta punctează pe primul loc fracturile de pumn de os scafoid, radius, pentru care un pacient plătește, în medie, 1.700 de euro. Însă, pentru cazurile complexe, prețul poate ajunge și la 2.400 de euro. Pe locul doi se situează sindromul de tunel carpian (400 de euro), intervenție urmată de maladia Dupuytren (600-800 euro), artrozele degetelor (circa 1.800 euro) și artroscopia de pumn (aproximativ 1.600 euro).

”Prețurile țin foarte mult de durata intervenției și implanturile folosite, fiecare intervenție având un preț diferit. În așa fel, mă asigur că și procesul financiar este unul corect. În general, vara și iarna crește numărul unor astfel de intervenții cu 20%”, declară medicul Iulian-Daniel Vîlcioiu.

De-a lungul timpului, acesta a avut solicitări și din străinătate, chiar cu o frecvență lunară. Un exemplu este o pacientă din Grecia care a dorit să se opereze de sindrom de tunel carpian, precum și un pacient englez care a suferit un accident de motocicletă, tratat inițial într-un spital de urgență și preluat ulterior de Iulian-Daniel Vilcioiu în clinica Zetta.

Clinica Zetta este cunoscută astăzi pentru operațiile reconstructive complexe, multe realizate în premieră. Pentru 2021, Clinica mizează pe o cifră de afaceri de aproximativ 13,23 milioane de lei, cu aproape 20% mai mult decât nivelul înregistrat în anul precedent, datorită, printre altele, creșterii numărului celor care aleg să se trateze în clinicile private pentru a evita spitalele de stat. În prezent, circa 90% din veniturile totale ale clinicii vin din operații, iar restul de 10% înseamnă proceduri de cabinet, consultații, medicină estetică și alte specializări conexe.