Armistiţiu între Israel şi Hamas, după 11 zile de violenţe

Elena Marinescu 20/05/2021 | 22:50 Ştiri
Armistiţiu între Israel şi Hamas, după 11 zile de violenţe

Cabinetul de securitate al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat un acord unilateral de încetare a focului pentru a opri opraţiunea militară de 11 zile în Fâşia Gaza, a relatat presa locală.

Un oficial al grupării Hamas a confirmat că va exista un armistiţiu „mutual şi simultan” cu Israelul începând cu ora locală 02:00, joi spre vineri, potrivit Reuters.

Decizia Israelului a venit după presiuni puternice din partea SUA pentru încetarea ofensivei. Nu este stabilit totuşi când va intra în vigoare armistiţiul propus de Egipt, după cum au transmis oficialii israelieni.

Kan, televiziunea publică israeliană, a transmis că luptele vor înceta imediat, în timp ce alte posturi au anunţat că armistiţiul va intra în vigoare la ora locală 02:00, potrivit AP, citată de News.ro. De la începutul ostilităţilor, pe 10 mai, în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza au murit 232 de oameni, iar Israelul a înregistrat 12 decese.