Turneul de la Roland Garros va fi amânat cu o săptămână

NewMoney 08/04/2021 | 10:57 Ştiri
Turneul de la Roland Garros va fi amânat cu o săptămână

Turneul de la Roland Garros, al doilea de mare șlem al anului, va fi amânat o săptămână, a declarat o sursă din rândul organizatorilor pentru L’Equipe.

French Open era programat iniţial între 23 mai şi 6 iunie. Noile date de desfăşurare vor fi 30 mai-13 iunie, potrivit sursei citate.

Amânarea a fost decisă pentru a le putea permite organizatorilor să primească un număr mai mare de spectatori, dacă restricţiile sanitare legate de pandemia de coronavirus vor fi relaxate.

Ediţia 2020 a turneului de la Roland Garros a fost amânată din mai până în septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus.

AFP a scris, marţi, că ministerul francez al Sporturilor discută cu organizatorii turneului de la Roland-Garros cu privire la o posibilă „amânare de câteva zile” şi cu privire la „condiţiile de primire a publicului”.

„Sunt în curs discuţii cu organizatorii cu privire la proceduri, în special pentru primirea publicului”, a precizat ministerul, pentru AFP, şi a adăugat: „O întârziere de câteva zile este în discuţie”.

La sfârşitul lunii martie, Gille Moretton, noul preşedinte al Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), a indicat că se lucrează la aproape toate scenariile posibile, singurele exceptate fiind cele extreme, accesul publicului la sută la sută capacitate şi anularea cometiţiei.