Dan Ostahie, fondatorul retailerului Altex, continuă investițiile bugetate pentru acest an

NewMoney 11/06/2020 | 11:29 Ştiri
Dan Ostahie, fondatorul retailerului Altex, continuă investițiile bugetate pentru acest an

Pe repede înainte, unul dintre cei mai cu­noscuți oameni de business din Ro­mânia, Dan Ostahie, continuă inves­ti­țiile bugetate anul acesta pentru Altex, cu o țintă precisă: să ajungă la 128 de magazine.

Este 11 mai, 2020. Altex România, compania fondată în urmă cu aproape trei decenii de antreprenorul Dan Ostahie, anunță investiții de peste 27 de milioane de euro. Se întâmplă la aproape două luni de la de­clararea stării de urgență, timp în care toate magazinele retailerului au rămas des­chise.

Dar ce a însemnat debutul cri­zei sanitare pentru unul dintre cei mai mari retaileri electro-IT din plan local și cum se vor derula lucrurile mai departe? Pentru că proiecte există. La fel și resurse care să le susțină.

Dan Ostahie, antreprenor de cursă lungă

Pe cât de discret este Dan Ostahie când vine vorba de aparițiile sale publice, pe atât de cunoscută este compania sa, Altex. O poveste care a început în 1992, la Piatra Neamț, cu o investiție de 10.000 de dolari, și care de-a lungul timpului a trecut prin tot felul de transformări adaptate contextului economic.

De la comerțul cu televizoare second-hand pe care le aducea la vremea aceea din Elveția, retailerul a ajuns la sfârșitul lui 1997 la o rețea de peste 50 de magazine deschise în toate ma­rile orașe ale țării.

În 2003, compania devine lider în retailul românesc de produse electronice și electrocasnice, cu o cifră de afaceri de 236 de milioane de euro. Un an mai târziu, Ostahie aduce pe piață un nou concept de magazine, cu suprafețe mari – Media Galaxy –, pe modelul celor dezvoltate de rețelele internaționale.

Cu o strategie agre­sivă de dezvoltare în anii ce au urmat, Altex a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste patru miliarde de lei (aproape 850 de milioane de euro), în creștere cu 15% față de 2018, și un profit net de 75 de milioane de lei (circa 16 milioane de euro), cu 19% peste nivelul din anul precedent.

Potrivit celor mai recente date făcute publice pe site-ul retailerului, grupul Altex avea la finalul lui 2018 peste 4.000 de salariați la nivel național, fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din țară, afacerile împărțindu-se pe mai multe segmente, între care retail offline și online, logistică și distribuție.

Pe mai multe di­recții se împart acum și ultimele investiții anunțate și bugetate anul acesta: peste 27 de milioane de euro direcționate către extinderea și modernizarea infrastructurii, dar și către tehnologie.

„Atât amploarea recesiunii, cât și capa­citatea de redresare depind de reacția fermă și rapidă a autorităților, de măsurile pe care le vor lua cu privire la sprijinirea și finanțarea sectoarelor afectate, de limitare a creșterii șomajului și de stimulare a investițiilor private. Redresarea trebuie să fie una colectivă, prin acțiuni comune ale sectorului public și privat. Astfel, cele 27 de milioane de euro vor fi alocate pentru extinderea rețelei de magazine Altex și a centrelor logistice“, era citat Dan Ostahie în comunicatul prin care compania anunța investiția.

Altex, o rețea extinsă

Concret, până la fina­lul anului în curs, retailerul va inaugura cel puțin trei noi magazine, în Chiajna, Lugoj și Deva, ajungând la o rețea de 128 de magazine, alte două noi proiecte, la Re­șița și Câmpina, aflate în fază de con­strucție, având ca termen de finalizare primul trimestru al lui 2021.

„Investim în extinderea rețelei, în digitalizarea și integrarea de noi tehnologii în activitatea noastră curentă. Vom continua procesul de implementare a etichetelor electronice în toate magazinele. De asemenea, ne propunem integrarea display-urilor interactive în magazine, care vor în­­locui vechile tipuri de comunicări in store“, explică Edvin Abdulachim, director comercial al Altex România.

În planul investițional pe anul acesta se află și extinderea cu peste 37.000 de metri pătrați a centrului logistic din Drago­mi­rești – printr-o investiție de aproximativ 13,5 milioane de euro –, precum și inves­tiții de peste două milioane de euro în tehnologie, în condițiile în care pandemia a adus modificări la nivelul gestionării proceselor de flux de lucru și a accentuat nevoia tot mai mare de a integra soluții noi în strategiile de business.

„Lucrăm deja la proiecte de automatizare a activi­tă­ților desfășurate în zona de­pozitelor și la mutarea activității în cloud. Din punctul de vedere al digitali­zării, investițiile vor merge către asigurarea unei flexibilități mai mari pentru anga­jații care lucrează de acasă, dar și către magazinele noastre“, mai spune Abdulachim.

Pe parcursul celor două luni de stare de urgență (15 martie – 15 mai 2020), la Altex – așa cum s-a întâmplat și în cazul companiilor concurente – au crescut foarte mult cererile pentru produse precum laptopuri, tablete, camere web, console, jocuri, produse de curățenie și îngrijire a locuinței, compania lansând un ser­viciu nou, prin care clienții rezervau în magazin și primeau produsul în aceeași zi.

Potrivit lui Edvin Abdulachim, vânză­rile online au crescut cu peste 200%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.  În context, acest aspect a fost punctat în luna martie, imediat după începutul crizei, și de Iulian Stanciu, CEO și acționar al celui mai mare magazin online din Ro­mânia – eMAG Marketplace, în timpul unui webinar organizat la inițiativa Fundației Romanian Business Leaders.

„Vânzările de laptopuri s-au dublat, în timp ce produsele sanitare au înlocuit partea de fa­shion. De altfel, fashion a scăzut foarte mult, la fel cum au scăzut și electrocasnicele mari“, spunea atunci Iulian Stanciu.

Directorul comercial al Altex mai crede că, pe viitor, vom asista la multe schim­bări la nivelul afacerilor, în general, iar succesul va depinde în mare măsură de modul în care fiecare antreprenor va alege să răspundă noilor provocări și să își regândească strategia de dezvoltare. Iar asta, pentru că „nu vom mai putea vorbi despre o întoarcere la ce a fost, ci de adaptare la noua realitate“.

Pietre de hotar

Primul magazin al ceea ce avea să devină grupul Altex a fost deschis în 1993, la Piatra Neamț, după ce produsele retailerului s-au vândut inițial în mai multe chioșcuri din oraș.

  • 1997. Patru ani mai târziu, rețeaua ajunge la 50 de ma­gazine la nivel național, pentru ca în anul 2000 să apară grupul Altex, după externa­lizarea serviciilor care nu vizau activitatea principală a companiei.
  • 2004. Este lansat brandul Media, care devine un nou tip de magazine dezvoltate pe suprafețe mari, sub numele Media Galaxy. La o distanță de doi ani, grupul dă startul unei campanii de rebranding și își construiește o nouă identitate vizuală.
  • 2009. Turbulențele finan­ciare globale se resimt din plin în România, iar afacerile Altex se reduc aproape la jumătate raportat la 2008, când înregistrase 344 de milioane de euro.
  • 2019. După zece ani, afa­cerile grupului se apropie de 850 milioane de euro, păs­trându-și astfel locul în topul marilor jucători din domeniul electro-IT. La momentul de față, sunt anunțate inves­tiții care vor culmina cu o rețea de 128 de magazine.

Acest articol a apărut în numărul 92 al revistei NewMoney. FOTO: Mediafax

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper