După o carieră în industria bancară, Anuța Stan a pus bazele FairValue Consulting în 2005, alături de soțul său, Laurențiu Stan. Au început cu doi evaluatori, iar acum au o echipă de 60 de specialiști distribuiți național.
NewMoney: Care dintre activitățile pe care le desfășurați (raportare financiară, garantarea împrumutului, evaluare companie etc.) a fost cea mai solicitată anul acesta?
Anuța Stan (CEO): Anul acesta, ca și în anii anteriori, evaluarea bunurilor pentru garantarea unui împrumut a fost activitatea preponderentă a noastră, această activitate având de fapt ponderea cea mai ridicată în cadrul pieței totale a evaluărilor. Cele mai multe rapoarte de evaluare au fost realizate pentru proprietăți imobiliare rezidențiale (circa 70%), urmând evaluările de terenuri și spații comerciale, cu câte 10% din totalul evaluărilor pentru bănci. După trei luni slabe din punctul de vedere al activității de creditare, în trimestrul al III-lea numărul solicitărilor de evaluare pentru garantarea împrumutului a cunoscut o creștere importantă, iar luna octombrie a acestui an a depășit orice așteptări din acest punct de vedere.
– Care dintre toate acestea reprezintă activitatea de bază?
– Începând chiar cu 2005, anul înființării, activitatea de bază a FairValue a fost și este evaluarea pentru garantarea împrumuturilor. În ultimii ani însă, structura activității în funcție de tipul evaluării s-a modificat, în sensul creșterii ponderii evaluărilor pentru raportare financiară și impozitare, precum și a evaluării afacerilor.
– Care este principalul diferențiator al companiei pe nișa pe care activează?
– Ne diferențiem prin pregătirea profesională și experiența echipei de evaluatori, precum și prin acoperirea națională de care dispunem. Alături de noi sunt evaluatori cu experiență de peste 25 de ani. Experiența lor este completată de energia și pasiunea tinerilor evaluatori care s-au alăturat pe parcurs, în cadrul proiectului pe care l-am implementat sub denumirea Academia FairValue, unde tineri absolvenți de facultate încep o carieră în evaluare.
– Cum a evoluat piața per ansamblu în perioada pandemiei?
– Piața evaluărilor a evoluat în același sens cu piața imobiliară și cu economia în general. Pandemia de Covid-19, prin măsurile luate pentru reducerea numărului de infectări, a afectat și activitatea pieței imobiliare și, implicit, activitatea de evaluare a bunurilor.
– Cum ați caracteriza dinamica tranzacțiilor în ultimele luni?
– După o încetinire importantă în trimestrul al II-lea al acestui an, numărul tranzacțiilor a crescut considerabil în ultima perioadă. În trimestrul al II-lea al acestui an au fost încheiate circa 106.000 de tranzacții, dintre care circa 18.000 fiind unități individuale (apartamente). În trimestrul al III-lea, numărul total al tranzacțiilor s-a ridicat la circa 142.000, dintre care 24.000 de unități individuale, nivel comparabil cu aceeași perioadă din 2019. Se pare că în luna octombrie a fost înregistrat un record în privința numărului tranzacțiilor încheiate, cu un număr total de 84.000, dintre care 16.000 de unități individuale, dublu față de media lunară în primele nouă luni ale anului. (sursa: ANCPI). Această evoluție s-a reflectat și în activitatea noastră, numărul solicitărilor de evaluare din luna octombrie fiind aproape dublu față de media pe primele nouă luni.
– Focusul companiei pe serviciile de evaluare e pe zona imobiliară?
– Evaluarea proprietăților imobiliare ocupă o pondere semnificativă în activitatea companiei noastre, fapt corelat cu
activitatea pieței în general. Practic, numărul tranzacțiilor de pe piața imobiliară îl depășește pe cel al tranzacțiilor de pe piața altor bunuri care necesită de obicei evaluare.
În ultimii ani am reușit o diversificare a serviciilor prestate, prin concentrarea pe segmentul evaluărilor de afaceri și al celor pentru raportare financiară și impozitare. De asemenea, ne-am orientat mai mult spre segmentul B2B, păstrând în același timp nivelul serviciilor B2C.
– Pe zona de M&A s-a constatat o încetinire semnificativă a activității. Ce impact a avut asta asupra afacerii?
– Într-adevăr, activitatea de M&A a încetinit în acest an, însă au apărut mai multe solicitări de evaluare a unor afaceri mici și mijlocii în vederea modificării structurii acționariatului. Sunt multe companii care trec printr-un proces de reorganizare internă necesar în această perioadă, iar cooperarea între acționari este pusă la încercare. Atunci când nu se ajunge la un consens cu privire la direcția viitoare a companiei, unii dintre acționari aleg să se retragă și astfel apare nevoia unei indicații cu privire la valoarea de piață a participației pe care o dețin în acea companie.
– Ce venituri așteptați pentru 2020 și care este evoluția față de 2019?
– Cu toate că vânzările au scăzut cu aproape 50% în lunile aprilie și mai, cifra de afaceri cumulată la sfârșitul lunii octombrie se află la același nivel ca în aceeași perioadă a anului trecut. Ne așteptăm ca la finalul anului să înregistrăm o cifră de afaceri a grupului FairValue cel puțin egală cu cea din 2019, de circa 1,5 milioane euro.
– Cum a fost afectată activitatea companiei de pandemia de COVID-19?
– Pentru noi, cele mai afectate luni au fost aprilie și mai, însă începând cu luna iunie solicitările de evaluări au crescut, odată cu dezghețarea activității participanților pe piața imobiliară.
În pofida efectelor negative resimțite din cauza acestei situații excepționale, am continuat să ne dezvoltăm pentru a face față schimbărilor majore pe care le trăim. Anul acesta am finalizat implementarea noului software ERP, care deja își dovedește efectele benefice asupra activității noastre. Comunicarea între membrii echipei este mult mai fluentă, clienții sunt informați în timp real cu privire la statusul evaluării, iar preluarea informațiilor despre bunurile evaluate se realizează prin intermediul unei aplicații mobile. În acest fel am optimizat fluxul de lucru și am făcut un pas important pentru digitalizarea integrală a procesului de evaluare.
De asemenea, am finalizat și procesul de rebranding la care lucrăm de ceva vreme și putem afirma că probabil suntem prima companie de evaluare din România care a adoptat o identitate vizuală „ca la carte“.
– Cum descrieți impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei ca ansamblu?
– Deși pare că economia și-a revenit după perioada mai slabă din trimestrul al II-lea, multe companii au fost și sunt încă afectate puternic de restricțiile impuse. Pentru unele dintre afacerile afectate, măsurile de susținere implementate de către autorități au fost benefice, dar evoluția viitoare a pandemiei este încă neclară. Această stare de incertitudine poate conduce la dificultăți și mai mari pentru companii, ceea ce se va reflecta direct în evoluția negativă a economiei naționale.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies