Acest articol apare în numărul 24 (25 septembrie – 8 octombrie) al revistei NewMoney
România are rezerve minerale estimate la 250 de miliarde de euro, o valoare care o depășește cu mult pe cea a Produsului Intern Brut. Când vine însă vorba să le și exploateze, o face în cantități infime și la costuri ridicate. Și nu e totul.
Cum lista veștilor bune este scurtă, începem cu ea – un studiu apărut sub patronajul Academiei de Științe Tehnice din România arată că rezervele geologice totalizează peste 15 miliarde de tone, din care aproape patru miliarde de tone de lignit și huilă, 750 de milioane de tone de minereuri auro-argintifere, un miliard de tone de cupru și 10 miliarde de tone de sare.
Extrase pe hârtie și adunate, toate aceste minereuri ar valora 250 de miliarde de euro, estimează Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților. Adică mai mult cu vreo 80 de miliarde de euro decât PIB-ul de anul trecut al României, de aproximativ 170 de miliarde de euro.
NOROC BUN? Întrebarea (nu tocmai retorică) vine de la sine: Dar cât costă să extragi aceste resurse? „Dacă te costă, să zicem, 300 de miliarde de euro, e vorba doar de o poveste frumoasă. Noi spunem altceva: avem o cantitate de metale care, dacă ar fi exploatate astăzi, ar fi rentabile, la cotațiile de pe bursa metalelor. Printre acestea, 2,1 milioane tone de cupru și 350 de tone de aur“, e răspunsul pe care îl dă unul dintre autorii analizei, Gavril Baican, cu o experiență de 50 de ani în industria minieră, într-o discuție cu NewMoney.
Pentru exploatarea acestor cantități, studiul în cauză propune reanalizarea și repunerea în funcțiune a unor perimetre din Apuseni (Roșia Montană sau Roșia Poieni), Maramureș, Moldova Nouă și Bucovina. Numai că din acest punct al teoriei încep problemele din practică.
În general, zăcămintele din subsolul României sunt mici și dificil de exploatat, iar cel puțin în ceea ce privește cărbunele, calitatea lasă de dorit. Valoarea produselor metalurgice obținute dintr-o tonă de rezervă industrială de minereuri este de maximum 15 dolari, față de 17-20 de dolari la nivel global. În plus, termocentralele sunt vechi și au randamente scăzute.
În ultimii 25 de ani, mineritul românesc a fost practic redus la o mână de pământ. Producția a scăzut la sub o cincime, marea majoritate a minelor au fost închise, iar în domeniu mai sunt doar 15.000 de ortaci, după ce din 1997 până în prezent au fost disponibilizați sau pensionați peste 150.000 de angajați. Mai mult, marile companii rămase – cum ar fi complexurile energetice Oltenia și Hunedoara – au serioase dificultăți financiare. După cum nici contextul internațional nu este cel mai potrivit, fiind marcat de schimbări structurale în domeniul energiei, Europa traversând o perioadă de tranziție către resursele regenerabile, în detrimentul celor clasice (petrol, gaze naturale, cărbune).
„Cărbunele din România a fost și rămâne o sursă esențială pentru securitatea energetică a țării, dar la folosirea lui se pun două mari probleme care trebuie rezolvate: costul cărbunelui ce ajunge la termocentrale și necesitatea reducerii dioxidului de carbon eliberat în atmosferă în gazele de ardere“, se arată în analiza citată. În perspectiva anilor 2035-2050, estimează autorii, cărbunii și energia hidro vor avea cele mai mari ponderi în producția națională de electricitate (25-30% fiecare), urmate de energia nucleară (20-25%), cea regenerabilă (15-20%) și hidrocarburi (8-10%).
Concret, specialiștii propun să fie păstrate în funcțiune patru mine din Valea Jiului, trei grupuri ale centralelor Paroșeni și Mintia (CE Hunedoara) și 12 grupuri de la CE Oltenia. În ceea ce privește metalele, este recomandată exploatarea zăcămintelor cu conținuturi sărace, dar cu volume mari de rezerve, care se pretează la extracția în cariere, cum ar fi Roșia Poieni și Moldova Nouă, pentru cupru, și Roșia Montană și Certej, pentru aur și argint. O altă soluție este recuperarea substanțelor minerale utile din haldele și iazurile de decantare.
RESURSE PE BANI PUȚINI. „Europa importă 70% din minereurile folosite în economie, dar are pe teritoriul ei zăcăminte nevalorificate“, spune Iulian Iancu. Totodată, el atrage atenția asupra nivelului redus al redevențelor încasate de stat, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pentru resursele concesionate, de circa 300 de milioane de euro. „Foarte puțin. Este o poziție dezechilibrată a statului față de bogățiile sale“, explică Iancu.
Importanța cărbunilor în securitatea sistemului energetic este clară și recunoscută de toți specialiștii – în perioadele meteo extreme, atât vara, cât și iarna, aceștia acoperă o treime din necesarul de energie. „Categoric, cărbunele are viitor în România. Va asigura tranziția spre alte resurse și va mai fi folosit pentru 20-25 de ani, cu pondere în scădere treptată. Din moment ce 30-35% din sistem este încă asigurat de cărbune, nu poți renunța dintr-odată. Trebuie să pui în funcțiune alte capacități, și asta durează, nu se poate face într-un an“, mai spune Baican.
Germania a adoptat o strategie similară – va continua să utilizeze cărbunele, pentru mai bine de 30 de ani, astfel încât să compenseze dezechilibrele din sistemul energetic. Iar în alte țări, precum Polonia, cărbunele este baza a 85% din consumul de energie, exemplifică Baican.
În cea mai recentă formă a strategiei energetice, autoritățile estimează că lignitul își va păstra competitivitatea în mixul de energie electrică, la un nivel asemănător celui din prezent cel puțin până în anul 2025. Grupurile pe bază de lignit au fost puse în funcțiune în perioada 1970-1990, iar cele mai vechi se apropie de sfârșitul duratei de viață, fiind necesare investiții de modernizare pentru extinderea duratei de exploatare.
„Durata de viață rămasă a grupurilor existente va depinde de măsura în care reușesc să rămână competitive în mixul energiei electrice în urma restructurărilor și să își îndeplinească obligațiile de mediu“, mai spun autorii strategiei energetice. Altfel spus, România nu-și permite încă să renunțe la termocentrale și, implicit, la minerit. Dar nici nu poate continua să extragă cărbunii la costuri mari și cu tehnologii poluante. Două probleme rămase de zeci de ani fără rezolvare.
TERMOPOLUARE
Cele mai mari probleme ale termocentralelor românești care folosesc cărbunii pentru a produce electricitate și căldură sunt gradul ridicat de poluare și costurile mari cu combustibilii.
FOTO: AFP / Guliver – Getty Images
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies