Ştiri

Piața imobiliară duduie: proiect rezidențial de 26 de milioane de euro în zona ultracentrală a Capitalei

Dezvoltatorul cu capital străin London Partners investește 26 de milioane de euro în construcția unui proiect de peste 200 de apartamente în centrul Capitalei.

Proiectul rezidențial, denumit SoHo Unirii, este situat pe strada Verzișori din Capitală, care leagă Bulevardul Gheorghe Șincai de Bulevardul Mărășești, și include 236 de apartamente. Dezvoltatorul proiectului, London Partners, este controlat în proporție de 95% de Romnic Investments Limited, firmă înregistrată în Cipru, însă în acționariatul companiei se află, cu 5% din titluri, și britanicul Richard Marc McLaughlin-Duane, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Construcția ansamblului a demarat în această toamnă și are ca termen de finalizare luna octombrie a anului viitor.

Proiectul imobiliar, reprezentat de compania de consultanță imobiliară The Concept Group, va fi scos la vânzare în cadrul Salonului Imobiliar București, ce are loc între 17 și 19 noiembrie la Palatul Parlamentului.

Piața imobiliară traversează în prezent una dintre cele mai bune perioade ale sale, astfel că o serie de dezvoltatori au început proiecte rezidențiale în marile orașe din țară.

Potrivit unei analize a companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker România, realizată în prima parte a acestui an, dezvoltatorii imobiliari au în construcție în principalele orașe din România peste 25.000 de locuințe, care urmeză să fie livrate în acest an.


Sursă foto: Mediafax

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

14 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

15 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

15 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

17 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

17 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

19 ore ago

Acest website folosește cookies