Ştiri

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri aplicarea unui proiect de lege adoptat în aprilie care urmăreşte să-l oblige pe proprietarul chinez al aplicaţiei de video să o vândă, în caz contrar urmând să fie interzisă.

Procesul, depus marţi la Curtea de Apel din SUA pentru Circuitul D.C., susţine că proiectul de lege, Legea privind protecţia americanilor împotriva aplicaţiilor controlate de adversari străini, încalcă protecţiile constituţionale ale libertăţii de exprimare, transmite CNBC, potrivit News.ro. Procesul numeşte legea ”o încălcare fără precedent” a Primului Amendament.

”Pentru prima dată în istorie, Congresul a adoptat o lege care supune o singură platformă de exprimare unei interdicţii permanente la nivel naţional”, a scris TikTok în plângere, ”şi că interzice fiecărui american să participe la o comunitate online unică cu mai mult de 1 miliard de oameni în întreaga lume.”

Compania susţine că invocarea preocupărilor de securitate naţională nu este un motiv suficient pentru restricţionarea libertăţii de exprimare şi că sarcina revine guvernului federal să dovedească că această restricţie este justificată. Nu a îndeplinit această sarcină, se arată în plângere.

Tertip pentru prelungirea termenului de judecată

Procesul, care era aşteptat de când preşedintele Joe Biden a semnat proiectul de lege luna trecută, urmează să prelungească un termen deja lung pentru o potenţială interzicere sau vânzare a aplicaţiei.

ByteDance, proprietarul chinez al TikTok, a avut deja la dispozişie mai mult de un an pentru a face o mişcare. Acum, procedurile legale vor întrerupe acest termen, ceea ce înseamnă că ar putea trece ani înainte ca interdicţia să intre în vigoare.

Plângerea afirmă că Congresul nu a oferit nicio dovadă care să sugereze că TikTok prezintă tipuri de riscuri pentru securitatea datelor sau propagandă străină care ”ar putea justifica” legea şi nu a reuşit să demonstreze că aplicaţia prezintă vreun prejudiciu specific în aceste domenii.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies