Ştiri

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în Mersul de Tren anual 2023/2024 un număr de 414.815 trenuri pe 307 rute.

”Pentru anul 2024, cuantumul compensaţiei alocate în suma de 1.110.726.000 lei reprezintă aproximativ 47% din necesarul fundamentat în suma de 2.380.440.000 lei. Asta duce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare.

Astfel, s-a creat un dezechilibru în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al CFR Călători. CFR Călători operează trenuri de călători în conformitate cu obligaţiile din contractul de servicii publice încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi companie prin care ARF se obligă să achite compensaţia în conformitate cu termenii şi condiţiile CSP 2022 – 2032”, arată compania într-un comunicat.

Cauzele pierderilor financiare

– Nealocarea compensaţiei bugetare la nivelul necesarului astfel încât să acopere diferenţa dintre costurile de operare şi veniturile proprii ale companiei, pentru a fi respectate prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007.

– În anul 2024 s-a alocat o compensaţie mai mică cu 468 milioane lei faţă de anul 2023.

– Majorarea cheltuielilor totale cu 21% faţă de preliminatul anului 2023, având în vedere:

  • creşterea cu 36%, respectiv cu suma de 475 milioane lei a cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestor   cheltuieli pentru întreg anul 2024, determinate de aplicarea HG nr. 900/2023 a Statutului Personalului feroviar începând cu luna iulie 2023 şi aplicarea în luna decembrie a CCM pe anii 2023-2024.
  • creşterea cheltuielii cu TUI cu 18% faţă de preliminatul anului 2023. CFR Călători preconizează în anul 2024 o creştere a volumului de activitate concretizată prin mărirea numărului de tren-km efectuaţi. Compania a adjudecat un nou contract de servicii publice-CSP-L1.
  • tototdată, majorarea salariului minim brut pe economie în octombrie 2023, cât şi perspectiva unei noi majorări în anul 2024 a determinat creşteri de tarife şi la alte servicii cu un impact asupra cheltuielilor totale ale societăţii în anul 2024.

60 de milioane de pasageri la CFR în 2024

”Cu toate aceste probleme, CFR Călători a planificat în Mersul de Tren anual 2023/2024 un număr de 414.815 trenuri pe 307 rute. Astfel, pe acest an, CFR Călători va opera: InterCity: 5.936 de trenuri pe 8 rute; InterRegio: 53.356 de trenuri pe 63 de rute; Regio: 355.523 de trenuri pe 236 de rute”, mai informează compania, potrivit News.ro.

Numărul de călători transportaţi de companie pe anul 2024 este estimat la 60 de milioane de persoane, în creştere faţă de anul 2023 când au călătorit cu CFR Călători 57 de milioane de persoane.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies