Ştiri

Marcel Bărbuț mai pune pe harta AdePlast o platformă industrială la Craiova

Compania AdePlast își extinde facilitățile de producție printr-o nouă platforma industrială la Craiova, la Ișalnița, unde, până în 2018, compania va construi o nouă fabrică de mortare și una de polistiren.

„Am achiziționat deja terenul de 20 hectare și am demarat operațiunile necesare construcțiilor. Dezvoltarea pe care am programat-o la Craiova va fi o copie a celei de la Roman, având scopul de a deservi toată partea de sud a țării, Bulgaria, Serbia, cât și celelalte țări din fosta Iugoslavie. Este luată în calcul dezvoltarea în anii următori a ambalajelor pentru piesele din producția auto având în vedere că la distanță mică de noi se află fabrica Ford. Estimăm că vom începe livrările în luna mai 2018”, a declarat Marcel Bărbuț (foto), proprietarul AdePlast.

AdePlast are, până în prezent, trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

CITEȘTE ȘI: Bărbuții lui Marcel: cui vrea să lase afacerea proprietarul celui mai mare producător de materiale de construcții autohton

Concomitent cu dezvoltarea de la Craiova, AdePlast intenționează să demareze construcția unei noi hale de producție a polistirenului la Oradea, pe o suprafață de 2.800 de metri pătrați, achiziționată deja, care se află pe locul fostei fabrici Chimprestor.

„Am decis ca, la Oradea, să deschidem o nouă linie de producție a polistirenului dedicat construcțiilor speciale, cum ar fi acoperișurile în pantă și pentru încălzirea în pardoseală. Deja 50% din producție este programată să fie livrată către Ungaria și Austria”, a precizat Bărbuț.

CITEȘTE ȘI: Afacerile AdePlast din ultimele șase luni au crescut cu 20%

De asemenea, compania are în vedere o nouă facilitate de producție la Cluj, pentru care a început căutările pentru un teren de circa 4-5 hectare. Aici, AdePlast va produce inclusiv ambalaje de polistiren pentru fabricile din parcul industrial din Cluj. A fost luată în calcul și producția de polistiren pentru sistemele de încălzire în pardoseală și pentru acoperișuri.

La Ploiești este programată ddeschiderea unei noi linii de producție pentru polistirenul dedicat acoperișurilor în pantă și pentru sistemele de încălzire în pardoseală. Actualul depozit de vopsele va fi mutat într-o nouă hală, iar în spațiul rămas va fi montată linia de producție.

 


FOTO: AdePlast

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies