Ştiri

GfK: Vânzările de electronice şi electrocasnice mici au creşteri de două cifre

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a urcat în primul trimestru cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, două din cele şapte sectoare – electronicele şi electrocasnicele mici – având rate de creştere de două cifre.

La polul opus, cea mai mare scădere (de peste 16%) a fost înregistrată de sectorul de dispozitive de printare, arată compania de cercetare a pieței GfK.

În ceea ce priveşte produsele electronice, piaţa de TV a înregistrat o creştere uşoară, în condiţiile menţinerii constante a preţului mediu şi a evoluţiei segmentelor cu rezoluţii superioare, iar sectorul de produse audio se află de asemenea în creştere: boxele au crescut semnificativ, fiind urmate de sistemele audio şi de segmentul de boxe cu sistem de andocare/boxe mici. Sistemele video de redare/înregistrare au scăzut însă semnificativ, comparativ cu T1 2016.

Şi pentru electrocasnicele mari primul trimestru a adus un trend pozitiv. Categoriile emergente au înregistrat creşteri de două cifre, în timp ce principalele categorii au încetinit ritmul de dezvoltare.        Toate categoriile au continuat să indice eroziuni de preţ, deşi a crescut preferinţa pentru produse cu specificaţii mai bune.

În privinţa electrocasnicelor mici, GfK remarcă un avans al pieţei de două cifre în 2017, cu aproape toate categoriile pe plus. Aaratele pentru prepararea băuturilor calde şi friteuzele au avut cele mai mari creşteri.

La polul opus, storcătoarele de fructe şi legume au o tendinţă descrescătoare, generată de o scădere a cererii pe storcătoarele de fructe şi legume prin centrifugare şi de o importantă scădere a preţului mediu pe storcătoarele de fructe şi legume prin presare.

Aflată într-o uşoară creştere, piaţa de camere foto a înregistrat o creştere a preţului mediu, ca urmare a creşterii cererii pentru produsele cu rezoluţie de tip Full HD.

Camerele vizuale au înregistrat o rată importantă de creştere în sectorul de IT, ca urmare a evoluţiei cererii pentru segmentul onboard, contribuind la creşterea preţului mediu al întregii categorii.

Comparativ cu primul trimestru din 2016, sectorul IT a înregistrat o uşoară scădere. Piaţa de laptopuri s-a aflat în linie cu evoluţia sectorului IT, iar cererea pentru tablete s-a redus de asemenea, înregistrând astfel cea mai puternică scădere la nivel de sector. Tastaturile, alături de mouse-uri au arătat rate de creşteri similare.

În Telecom, smartphone-urile 4G continuă să urce cu două cifre. Vânzările pe segmentul de căşti cu Bluetooth s-au dublat, iar cele de brăţări fitness au avut o creştere mai accelerată comparativ cu smartwatch-urile, fără a domină însă acest segment şi în valoare absolută.

Emil Popescu

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

15 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

15 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

16 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

16 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

18 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

21 de ore ago

Acest website folosește cookies