Ştiri

DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea

DNA a cerut pentru Liviu Dragnea o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de 2 ani din dosarul Referendumul. ÎCCJ a amânat pentru 29 mai pronunţarea, potrivit News.ro.

În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu.

Citește și: Bloomberg: Era creșterii economice record din România, Cehia, Ungaria și Polonia a apus. Ce urmează

Liviu Dragnea, acuzat că ar fi intervenit pentru angajarea la DGASPC Teleorman şi menţinerea în funcţie a două angajate care lucrau de fapt la PSD, a fost audiat la instanţa supremă, în 21 martie, timp de aproximativ două ore şi a susţinut că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat vreodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. El a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director.

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice, iar atunci se întreabă firesc dacă ar fi trebuit să se intereseze de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu: „Eu mă întreb firesc – ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume”.

Citește și: Datoria publică a României a crescut cu 1,25 miliarde euro în primele trei luni. La ce valoare a ajuns

Liviu Dragnea a fost confruntat în instanţă cu fosta directoare a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu. Ea a susţinut în faţa magistraţilor că l-a informat pe Liviu Dragnea imediat ce a aflat că cele două angajate care lucrau şi la PSD nu veneau la serviciu, la DGASPC, deşi primeau salariu, că a avut mai multe discuţii cu el despre cele două şi că liderul PSD i-ar fi spus să mai aibă răbdare pentru că situaţia se va rezolva şi să îi pună la muncă pe ceilalţi angajaţi. Liderul PSD a negat toate aceste acuzaţii, susţinând în instanţă că nu a avut nicio discuţie cu fosta directoare a DGASPC.

La finalul procesului, Dragnea a spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor „bârfe spuse la un şpriţ” şi a susţinut că a rămas „ţinta DNA”: „Aş vrea să închei, domnule preşedinte. Aşa cum am spus de la început, am citit dosarul, rechizitoriile, declaraţiile. Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului”.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies