Dacă pe timp de criză magazinele fizice aveau probleme ori erau nevoite să închidă, unii antreprenori care voiau să se lanseze în afaceri au încercat direct în online. Dar mulți dintre ei s-au văzut nevoiți să învețe businessul din mers.
Acest articol a apărut în numărul 36 (19 martie – 1 aprilie) al revistei NewMoney
„Afacerea care sfidează criza – magazinul online“. Ori, „magazinul online – soluție optimă pentru o afacere pe timp de criză“. Erau doar două dintre sintagmele majorității căutărilor pe internet în perioada în care comerțul clasic era în impas din cauza scăderii accentuate a consumului. Mulți au încercat, însă puțini au reușit să își consolideze o afacere în .ro. Și asta în condițiile în care în 2010 erau circa 2.000 de magazine online, conform studiilor făcute în industria de e-commerce.
Dincoace de criză, în 2017, funcționau peste 7.000 de magazine online, pentru anul în curs estimându-se o dublare a numărului acestora. Totuși, optimismul nu este nota dominantă a pieței, pentru că în timp ce unele magazine se deschid, altele se închid. Dar chiar și așa, încă există rețete care își fac toți banii în retailul online.
În 2009, în plină criză, Alexandru Manea, Cătălin Ciolpan și Ionuț Văduva puneau bazele magazinului Ideall, o platformă online specializată pe electronice și electrocasnice. Povestea afacerii lor, care anul trecut a ajuns la 18,5 milioane de euro, arată că există loc inclusiv pe o piață dominată de jucători cu greutate și tradiție, atât timp cât știi cum să te poziționezi. Înainte de a deschide Ideall.ro, Cătălin Ciolpan lucra deja în retail, la Sony, iar Ionuț Văduva, la Domo.
Migrația din offline. Cu experiență în vânzări și achiziții, cei doi au decis să renunțe la slujbe și să-și pună în valoare cunoștințele din retail într-o afacere pe cont propriu, în zona de e-commerce. Și cum aveau nevoie de un site funcțional și de o interfață care să te facă să-i dai click au sunat un prieten. Era Alexandru Manea, pe atunci profesor de informatică la ASE, omul care avea să construiască de la zero portalul Ideall.ro. „Alex a creat site-ul, eu eram vânzător, iar Ionuț se ocupa de achiziții, iar soțiile noastre erau contabile“, povestește acum Ionuț Ciolpan.
Intrarea lor pe piață se întâmpla într-un moment în care criza făcea deja victime în zona de retail, iar eMAG era deja un brand care domina segmentul de electroretail online. Pe de altă parte, „în offline existau Altex și Domo, care mergeau destul de bine“, adaugă Ciolpan. În aceste condiții, decizia lor de a intra cu Ideall.ro pe nișa produselor electronice și electrocasnice era – cel puțin teoretic – destul de riscantă. Pasul următor a fost să cumpere o dubă, să închirieze un birou, să găsească un spațiu de depozitare și să înceapă să livreze direct la domiciliul clienților. „Voiam să facem ceva ce n-a mai făcut nimeni. Să urcăm produsul în apartamentul clienților“, explică Ciolpan. Numai că acest serviciu era disponibil doar pentru clienții din București și Ilfov, restul livrărilor fiind făcute cu ajutorul firmelor de curierat.
În plus, și procurarea produselor era o problemă, iar obținerea unui contract direct cu un producător era ceva aproape imposibil de realizat. Mai ales că majoritatea acestora din urmă le livrau produsele prin intermediul unor traderi, fiind rezervați în ceea ce privește șansele de succes ale businessului online. „Mulți ne spuneau, prin 2010, că afacerile online nu au viitor“, mărturisește Ciolpan. Realitatea din piață a fost însă alta, iar comerțul electronic a început să crească de la an la an. În 2013, Ideall reușea să încheie și primele contracte directe, cu producătorii Indesit și Hotpoint. După aproape un an, antreprenorii au reușit să capete și încrederea liderului local al pieței de electrocasnice, Arctic, care a început să le livreze direct produsele.
În paralel, și piața online a căpătat mai multă încredere, iar liderul eMAG e considerat direct răspunzător de evoluția comerțului electronic. „Partea de promovare a eMAG face bine industriei. A contat mult sloganul «Online e mereu mai simplu»“, detaliază Andrei Radu, fondator al celul mai mare eveniment din e-commerce, GPeC. În plus, același eMAG este și promotorul Black Friday în România, eveniment de shopping ce a condus și el la consolidarea portofoliului de clienți în online.
LOGISTICĂ ȘI DIVERSIFICARE. Apropo de Vinerea Neagră, fondatorii Ideall spun că relația directă cu producătorul le permite negocieri mai lejere în campaniile de acest gen. „Reducerile nu le faci de unul singur. Nu ai această capacitate. Totul se negociază cu producătorul. El lasă cel mai mult din preț“, nuanțează Ciolpan, adăugând că fenomenul Black Friday are costuri relativ mari, însă nici rezultatele nu sunt rele.
Ediția din 2017 a reducerilor de toamnă, de exemplu, a adus companiei încasări de peste trei milioane de euro. Pe de altă parte, Ciolpan dezvăluie că reducerile cele mai mari nu sunt sfârșit de noiembrie, ci în perioada ianuarie-februarie, când producătorii – în special cei de televizoare – schimbă gamele/ generațiile de produse. Pentru a rezista în e-commerce, subliniază Cătălin Ciolpan, ai nevoie de investiții majore în logistică. „Am pornit cu un spațiu de depozitare de 200 de metri pătrați și acum avem 5.000 de metri pătrați“, exemplifică acesta, adăugând că nevoia de spațiu e cu atât mai mare dacă vrei să vinzi electrocasnice mari, cum ar fi frigiderele sau mașinile de spălat. Ideall a investit recent 400.000 de euro într-o flotă de 12 microbuze, cu care acoperă livrările în București și împrejurimi.
De altfel, anul trecut a creat o divizie de transport, separată de businessul online. Și asta în urma unei investiții de un milion de euro în nouă mijloace de transport, pe care le utilizează pe rute internaționale. „Oferim în general servicii de transport internațional, dar le folosim și noi pentru a ne lua marfa direct de la producători“, explică Ciolpan.
Odată cu dezvoltarea logisticii, retailerul își propune pentru anul în curs să aducă noi branduri în portofoliu, dar și să își extindă operațiunile pe zona de bricolaj, unde vânzările online sunt în creștere. În aceste condiții, Ciolpan estimează pentru 2018 o creștere a veniturilor cu circa 30%, la 25 de milioane de euro. Și se întâmplă în condițiile în care peste șapte din zece cumpărători online români spun că preferă să cumpere de pe portaluri străine, datorită ofertelor mai bune sau a brandurilor pe care nu le găsesc la nivel local, în timp ce șase din zece menționează că prețurile mai accesibile sunt un factor decisiv în acest caz.
Cifre din .ro
Comerțul electronic din România a generat anul trecut venituri totale de 2,8 miliarde de euro, față de nivelul de 1,8–2 miliarde de euro estimat în 2016.
FOTO: Lazlo Raduly / NewMoney
TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…
În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…
CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…
Acest website folosește cookies