Ştiri

Piețele financiare au căzut, ca urmare a tensiunilor comerciale între SUA și China

China, a doua cea mai mare economie a lumii, tocmai a anunțat că pregătește scumpiri pentru importuri americane în valoare de trei miliarde de dolari, ca răspuns la decizia de joi a lui Donald Trump, liderul celei mai mari economii din lume, de a prezenta măsuri asemănătoare pentru bunuri chinezești de până la 60 de miliarde de dolari, anunță presa străină.

Ministerul Comerțului din China a inclus în lista importurilor din SUA produse precum fructele proaspete, vinul, alunele, carnea de porc, aluminiul reciclat și țevile din oțel. Totodată, oficialii chinezi au cerut Statelor Unite „să se retragă de pe marginea prăpastiei”. Penalizările sunt impuse ca reacţie la tarifele aplicate de administraţia Trump importurilor de oţel şi aluminiu, care, în opinia guvernului de la Beijing, încalcă regulile internaţionale referitoare la comerţ, informează News.ro, care citează Reuters, Bloomberg și MarketWatch.

Citiți și: Premieră în infrastructura românească: o companie din China a câștigat contractul de modernizare a centurii Capitalei

Memorandumul semnat, joi, de Donald Trump, va fi aplicat după o perioadă de consultări de 60 de zile. „Am discutat cu China şi ne aflăm în mijlocul negocierilor”, a spus șeful de la Casa Albă, care a ținut să evoce pierderea de locuri de muncă în Statele Unite din cauza comerţului incorect. Washingtonul va urmări şi încălcarea legii drepturilor de proprietate intelectuală de către China.

Statele Unite au un deficit de 375 de miliarde de dolari în relaţiile comerciale cu China.

China vs. SUA. Bursele sunt în cădere

Bursele au înregistrat, vineri, căderi importante la nivel mondial, iar acţiunile europene au coborât la cel mai redus nivel din ultimul an, din cauza tensiunilor comerciale iscate între SUA și China. Sunt zile grele pentru activele riscante, ca urmare a probabilităţii în creştere a unui război comercial, în timp ce scandalul confidențialității datelor de pe Facebook a neliniștit sectorul tehnologic.

Citiți și: Cheltuielile militare ar putea crește până în 2021

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 este în declin pentru a treia zi consecutiv, cu 1,4%, în timp ce indicii bursieri de la Tokyo la Shanghai au scăzut cu peste 3%. Indicele german DAX este în scădere cu 1,8%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,7%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,8%.

În Statele Unite, contractele futures îşi continuă evolua negativă, după ce joi indicele S&P 500 a închis în coborâre cu 2,5%, cea mai mare scădere din ultimele şase săptămâni.

Yenul japonez a depăşit nivelul de 105 unităţi pentru un dolar pentru prima oară din noiembrie 2016, dar ulterior şi-a corectat creşterea. Euro s-a apreciat cu 0,3%, la 1,2337 dolari pe unitate, amplificând factorii adverşi întâmpinaţi de exportatorii din regiune. Lira sterlină a avansat cu sub 0,05% la 1,4101 dolari pe unitate. Cotaţia aurului spot a avansat cu 1%, la 1.341,86 dolari uncia, cel mai ridicat nivel atins în peste o lună.

Citiți și: De ce decizia lui Trump de a muta la Ierusalim ambasada SUA este „un cadou servit pe o tavă de argint Iranului”

 


FOTO: Guliver / Getty Images

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

o oră ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

2 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

3 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

4 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

5 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

6 ore ago

Acest website folosește cookies