De ce decizia lui Trump de a muta la Ierusalim ambasada SUA este „un cadou servit pe o tavă de argint Iranului”

Acest articol apare în numărul 31 (8-21 ianuarie) al revistei NewMoney

Decizia președintelui american de a muta la Ierusalim Ambasada SUA îi oferă Israelului o victorie simbolică cu consecințe nedorite însă pentru echilibrul regional. Apărătorul tra­di­țional al cauzei palestiniene, Arabia Saudită pierde teren în fața rivalului său istoric, Iranul care pozează acum într-un erou anti-occidental al regiunii.

Protestele din suburbiile de sud ale Beirutului din 11 decembrie erau previzibile. Aici se află fieful milițiilor șiite Hezbollah susținute de Iran, iar decizia președintelui american, Donald Trump, de la începutul lunii de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului a lovit în plin însăși misiunea grupării: lupta continuă împo­triva statului Israel. Mii de protestatari, fluturând stea­gul palestinian, au scandat „război, răz­boi până la victoria finală“. Șeful Hezbollah, Hassan Nasrallah, a apă­rut într-o intervenție video scurtă în care le-a cerut tuturor „grupărilor de rezis­tență“ să se unească. „Decizia lui Do­nald Trump este începutul sfâr­șitului pentru Israel“, a amenințat acesta în înregistrare.

Îndemnul la luptă nu a fost doar pentru militanții pro-palestinieni susținuți de Iran. Prin comparație însă, reacția lumii arabe a fost destul de în surdină. Anunțul Casei Albe gâdilă urechile bazei conserva­toare a alegătorilor americani și a radica­lilor pro-Israel din America, dar pe de altă parte mutarea face jocul Iranului, țara pe care Trump este cel mai interesat să o anta­gonizeze în Orientul Mijlociu.

Oferin­du-i Israelului o victorie sim­bolică atât de evidentă, Trump nu face decât să întă­rească argumentul Tehera­nului că Iranul este, de fapt, adevăratul apărător al Pales­tinei și nicidecum tra­di­ționalul aliat al SUA în regiune, Arabia Saudită.

„Decizia lui Trump este un cadou servit pe o tavă de argint Iranului. Mutarea nu face decât să întă­rească poziția acestuia“, crede Ghanem Nuseibeh, fondatorul firmei de con­sul­tanță politică din Londra, Cornerstone Global Associates.

ECHILIBRU DELICAT. Anunțul complică totodată jocul și pentru saudiți, aliniați pe mai multe dosare cu Statele Unite și cu Israelul, inclusiv în privința luptei pentru supre­mație în regiune pe care regatul o duce cu Iranul.

În mod istoric, Arabia Saudită s-a pozat drept apărătorul suprem al cauzei palestiniene. Liderul saudit de facto, prin­țul moștenitor Mohammed bin Salman, care l-a curtat îndelung pe Do­nald Trump tot acest an, le-a cerut Statelor Unite să renunțe la decizia de a muta capitala Israelului la Ierusalim.

Chiar dacă nu au existat instigări oficiale la violență în regat, publicații saudite (cu acționariat privat, dar sunt sub control guvernamental din punct de vedere editorial) au publicat editoriale vi­ru­lente împotriva SUA.

Într-o scrisoare adresată președintelui Trump și publi­cată în ziarul Al-Jazeera, prințul Turki al-Faisal, fost șef al serviciu­lui de informații saudit și ambasador la Washington, a spus clar și tăios că „deci­zia dvs încu­ra­jează Iranul și aghio­tanții săi teroriști să pretindă că sunt apă­ră­torii legitimi ai drepturilor pales­tinieni­lor în fața pre­ten­țiilor imperialiste ale Israelului și ale SUA.“

Decizia președintelui american este tot­odată un pas înapoi în contextul eforturilor de pace pe care chiar ginerele său, Ja­red Kushner, le-a condus în regiune pe parcursul lui 2017. Efectele deciziei se vor contura mai clar, când echipa lui Kushner își va prezenta noul plan de pace anul vii­tor.

Între timp, Iranul poate conta deja pe ceea ce numește „axa de rezistență“ pe care se află Siria, Hezbollah, unele miliții irakiene și Hamas (facțiu­nea palestiniană care controlează în pre­zent Fâșia Gaza). Toate aceste entități sunt profund și vi­ru­­lent anti-americane și anti-israeliene. „Dacă scânteia aprinsă de președintele american, Donald Trump, în Ierusalim va declanșa un foc, Iranul este cel care va câștiga“, este de părere Jonathan Rynhold, asociat în cadrul Centrului pentru studii strategice Begin-Sadat din Israel. „Conflictul israeliano-palestinian este un bazin imens plin cu benzină. Orice esca­la­dare a con­fruntării dintre Israel și Hamas sau Hezbollah conso­li­dează in­fluența Ira­nului“, adaugă acesta.

FĂRĂ SPRIJIN SUNNIT. Întrebarea este dacă Iranul va putea să folosească acest atu pentru a-i curta pe arabii sunniți. Problema este că sunniții se tem de am­bi­­țiile sale regionale ale puterii de la Teheran, în special în contextul în care Hezbollah a luptat împotriva su­nniților în Siria.

„Va fi foarte di­fi­cil pentru iranieni să exploateze oportunitatea dat fiind că sunt șiiți“, crede Aaron David Miller, expert în problematica Orientului Mijlociu din ca­drul Centrului Wilson din Washington. „Este foarte greu pentru iranieni să mo­bilizeze comunitatea sunnită în această cauză și să acțio­neze împotriva intereselor americane pentru a-și promova propriile interese în regiune“, con­tinuă specialistul.

Cu toate acestea, lipsa unui răspuns ferm la mutarea președintelui american din partea li­de­­rilor țărilor majoritar su­n­nite (Egipt, Iordania) îi lasă fereastra de oportunitate des­chisă Iranului, este de părere și Amatzia Ba­ram, expert în Isla­mul șiit în cadrul Uni­versității din Haifa. „Regimurile de la Cairo, Amman, care nu sunt foarte anti-americane sau anti-israeliene, sunt percepute de sunniți ca nefă­cându-și datoria. Iar propaganda vocală dinspre Teheran și Beirut câștigă teren pentru că Ierusalimul este Ierusalim pentru orice musulman.“

Dintotdeauna însă, suferința palestinienilor este ceva asupra căruia au căzut de acord, la unison, toate statele musulmane din Orientul Mijlociu. Pe fondul haosului ge­ne­rat de Primăvara Arabă, de invazia ame­ricană din Irak și mai recent de răz­boiul civil care a măcinat Siria, cauza palesti­niană a mai pierdut din tragismul de altădată și nici nu a mai fost vedeta reflectoarelor când a venit vorba de problemele Orientului Mijlociu.

Pe măsură ce Arabia Saudită a căutat să-și strângă relațiile cu SUA și să țină sub control influența Iranului, sprijinul acordat cauzei palestiniene a mai pierdut din suflu. În 2002, după ce forțele israeliene au impus blocada din Cisiordania, regele saudit de atunci Fahd a ordonat un efort masiv de strângere de fonduri pentru ajutorarea palestinienilor, inclusiv un teledon de trei zile la sfârșitul căruia s-au strâns peste 100 de milioane de dolari. Nimic din acestea nu se mai întâmplă azi.

POZA APĂRĂTORULUI. Iranul a jucat ba­zându-se pe o strategie pe termen lung în cazul teritoriilor palestiniene. După Revoluția Islamică din 1979, pu­terea de la Teheran a avut inițiativa stabilirii unei săr­bă­tori na­țio­­nale – Al-Quds, care în­seam­nă „Ierusalim“ în arabă – pentru a sprijini cauza pa­les­tiniană, dar și pentru a lărgi in­fluența re­gională. Mai mult, elita militară iraniană a fost bo­te­zată și ea Quds, iar evenimentul este mar­cat și astăzi de șiiți până în Nigeria.

Rămânând la contextul în care liderul de la Casa Albă a luat decizia de a muta Ambasada SUA la Ierusalim, de precizat și faptul că este un moment în care Arabia Saudită face eforturi să treacă la un model economic și societal mai liberal. Totodată face eforturi pentru a com­bate grupările teroriste și extre­miste alimentate până acum de filo­nul saudit ultraconservator. Între timp, Iranul con­tinuă să sprijine entități militante eti­chetate drept teroriste de Occident.

În unele locuri din lumea islamică, acest sprijin consolidează poziționarea Iranului drept bastion în fața influenței occidentale în regiune și a complicității Arabiei Saudite.

„Strategia Iranului a fost să exploateze orice problemă din lumea arabă“, crede Kamran Bokhari, analist în cadrul Uni­ver­­­sității George Washington. Într-o ecu­a­ție mai complexă, decizia privind Ieru­salimul „întărește atuurile Iranului în regiune. Nu a fost în intenția lui Trump, este mai cu­rând o consecință nedorită”, adaugă acesta.

Summitul din 13 decembrie (OIC), găzduit de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru a denunța deci­zia Statelor Unite scoate în evidență si­tua­ția delicată creată.

Pre­șe­dintele iranian și șefi de state din Kuweit, Iordania și alte state au participat, în timp ce Arabia Saudită a trimis o dele­gație de rang inferior, fapt care l-a determinat pe ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, să pos­teze urmă­torul comentariu pe Twitter: „Inspirat de participarea la nivel foarte înalt la summitul OIC, în ciuda unor excepții cu subînțeles.“

Cu contribuția lui David Wainer, a lui Glen Carey și a lui Jonathan Ferziger.

Orașul biblic

După decizia formării statului israelian, conflictul israeliano-palestinian a culminat cu două mari războaie – în 1956 și 1967.

• 1917: are loc prima discuție privind forma-rea statului israelian printr-o declarație a ministrului de Externe al Marii Britanii, lordul Arthur James Balfour.
• mai 1948: ia ființă Statul Israel prin rezoluție ONU, dar țările arabe refuză recunoașterea noului stat, iar un an mai târziu izbucnește primul război arabo-israelian încheiat cu victoria Israelului.
• 1949: ONU decide internaționalizarea Ierusalimului și cere Israelului să părăsească orașul. Israelul refuză, și în 1950 Knessetul proclamă unilateral orașul capitala țării.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Donna Abu-Nasr; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images