Ştiri

China impune sancțiuni pentru Nancy Pelosi după vizita în Taiwan

China a anunţat, vineri, impunerea de ”sancţiuni” pentru preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi şi pentru ”membrii apropiaţi ai familiei sale”, după vizita sa în Taiwan, care a stârnit furia Beijingului, relatează AFP, citată de News.ro.

„În ciuda îngrijorării grave şi a opoziţiei ferme a Chinei, Pelosi a insistat să viziteze Taiwanul, amestecându-se grav în afacerile interne ale Chinei, subminând suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, călcând în picioare politica unei singure Chine şi ameninţând pacea şi stabilitatea Strâmtorii Taiwan”, a comunicat printr-un purtător de cuvânt ministerul de externe de la Beijing.

Ca răspuns la vizita în insulă, în această săptămână, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, China a organizat începând de joi manevre militare de amploare, mobilizând avioane, nave şi rachete balistice în şase sectoare din jurul insulei Taiwan, secretarul de stat american Antony Blinken vorbind vineri de un „răspuns militar extrem, disproporţionat şi care alimentează escaladarea”.

„Realitatea este că vizita sa a fost paşnică. (…) Noi am anticipat că R.P. Chineză va reacţiona în această manieră”, a mai spus şeful diplomaţiei americane.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies