China începe exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului

Andrei Dumitru 04/08/2022 | 12:27 Ştiri
China începe exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului

China a lansat, joi, exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă pe care Beijingul o consideră teritoriu chinez, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

La scurt timp după începerea programată a exerciţiilor la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), televiziunea de stat CCTV din China a anunţat că exerciţiile au început şi se vor încheia duminică la ora 4.00 GMT (7.00, ora României). Acestea ar include trageri cu muniţie reală asupra apelor şi în spaţiul aerian din jurul Taiwanului, se arată în comunicat.

Oficialii taiwanezi au spus că exerciţiile încalcă reglementările Naţiunilor Unite, invadează spaţiul teritorial al Taiwanului şi reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă.

China efectuează exerciţii pe cele mai aglomerate căi navigabile internaţionale şi rute aeriene şi acesta este ”un comportament iresponsabil, ilegitim”, a precizat Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al cabinetului din Taiwan, exprimând condamnarea serioasă a exerciţiilor, a declarat, că site-urile web ale Ministerului Apărării, Ministerului de Externe şi biroului prezidenţial au fost atacate de hackeri.

Miercuri seara, la doar câteva ore după ce Pelosi a plecat spre Coreea de Sud, aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat deasupra zonei insulelor Kinmen din Taiwan, în apropiere de coasta continentală, a precizat Ministerul taiwanez al Apărării.

Generalul-maior Chang Zone-sung din comandamentul de apărare Kinmen al armatei a declarat pentru Reuters că dronele au zburat în tandem în zona Kinmen de două ori miercuri seara, în jurul orelor locale 21.00 şi 22.00.

”Am tras imediat rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru a le alunga. După aceea, s-au întors. Au intrat în zona noastră de restricţie şi de aceea le-am dispersat”, a spus el.

China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu şi îşi rezervă dreptul de a-l lua cu forţa, a precizat, joi, că diferenţele sale cu insula autoguvernată sunt o chestiune internă.

”Pedeapsa noastră împotriva susţinătorilor fervenţi ai independenţei pro-Taiwan, a forţelor externe, este motivată, legală”, a menţionat Biroul de Afaceri al Taiwanului din Beijing, China.

În mod neobişnuit, exerciţiile din cele şase zone din jurul Taiwanului au fost anunţate printr-o hartă de localizare difuzată de agenţia oficială de ştiri Xinhua.

Joi, primele opt articole în tendinţe de pe platforma chineză Weibo au fost subiecte referitoare la Taiwan, majoritatea exprimându-şi sprijinul pentru exerciţiile chineze sau furia cauzată de vizita lui Pelosi.

”Să reunim patria-mamă”, au scris mai mulţi utilizatori.

”Cred că aceasta (vizita lui Pelosi) este un lucru bun. Ne oferă ocazia să încercuim Taiwanul, apoi să folosim această oportunitate pentru a lua Taiwanul cu forţa. Cred că ar trebui să-i mulţumim tovarăşei Pelosi”, a declarat un locuitor din cartierul central de afaceri al capitalei.