Vestea că autoritățile californiene au închis Silicon Valley Bank pe 9 martie a șocat lumea start-upurilor de tehnologie și fondurile cu capital de risc, colapsul precipitându-se în două zile. Ce va urma pentru sistemul bancar american?
Cu trei săptămâni în urmă te-ai fi putut gândi că sistemul bancar a fost remediat după coșmarul din 2007-2009. Dar acum este clar că poate oricând provoca o sperietură la limita infarctului. Pe 9 martie, 42 de miliarde de dolari se evaporau din depozitele băncii Silicon Valley Bank (SVB), a 16-a ca mărime din SUA.
Autoritățile de reglementare au muncit nonstop în weekend pentru a găsi o soluție, dar, chiar și așa, clienții nu contenesc să întrebe dacă banii lor sunt în siguranță. Și investitorii s-au speriat. Au dispărut 229 de miliarde de dolari din valoarea de piață a băncilor americane luna aceasta, o cădere cu 17%. Randamentele titlurilor de trezorerie s-au prăbușit și ele, iar piețele admit că Federal Reserve (Fed) va începe să scadă rata dobânzii.
Cotația acțiunilor băncilor din Europa și din Japonia s-a prăbușit. Banca elvețiană Credit Suisse, care se confruntă cu propriile probleme, a avut o cădere cu 24% a prețului acțiunilor pe 15 și 16 martie.
Investitorii au intrat în panică, în contextul prăbușirii calde încă a SVB și a Signature Bank din SUA, așa că retragerile de cash din depozite au ajuns să fie de peste 10 miliarde de dolari pe zi. Pe 19 martie, UBS anunța achiziția pentru aproape 3 miliarde de euro a Credit Suisse.
La 14 ani de la criza financiară care a zguduit planeta, toată lumea se întreabă din nou cât de fragil continuă să fie sistemul bancar și dacă autoritățile de reglementare nu au fost din nou prinse pe picior greșit, comentează revista britanică The Economist.
În pofida panicii create de colapsul SVB, al doilea faliment ca mărime din istoria sistemului bancar american, sunt puține șanse să se ajungă la o criză bancară mai largă, cred cei de la CNN. De la prăbușirea Lehman Brothers în 2008, cele mai mari bănci americane au fost forțate de autoritățile de reglementare să devină mai reziliente.
Însă lumea ia în calcul un potențial impact sistemic asupra sectorului tehnologic, care era deja afectat de concedieri masive și de reducerea investițiilor în ultimele luni. Cam jumătate din firmele de tech și medicale listate la bursă și având un fond de investiții cu capital de risc în spate erau clienți ai SVB.
Date fiind obiectivele strategice în materie de tehnologie ale Statelor Unite și implicațiile mai ample pentru securitatea națională, Administrația Biden va trebui să intervină dacă aceste firme au nevoie de cash pentru a supraviețui, comentează CNN.
Colapsul rapid al SVB a scos la lumină un risc subapreciat al sistemului. Când ratele dobânzilor au fost jos și prețul activelor era ridicat, SVB (și nu doar ea) a cumpărat obligațiuni pe termen lung. A urmat creșterea ratei dobânzilor de către Fed în cel mai alert ritm din ultimele patru decenii, prețul obligațiunilor s-a prăbușit, iar banca s-a trezit cu datorii imense.
În SUA, regulile privind capitalul nu cer băncilor (majorității lor) să dea socoteală pentru pierderile din scăderea prețului obligațiunilor pe care intenționează să le depoziteze pe termen lung (până la maturizare). Doar băncile foarte mari trebuie să anunțe în piață toate bondurile care sunt disponibile pentru tranzacționare.
Însă, așa cum s-a descoperit cu SVB, dacă o bancă se clatină și trebuie să vândă bonduri, pierderile ținute doar în registre devin reale. În sistemul bancar american, acest tip de pierderi sunt enorme – se cifrau la 620 de miliarde de dolari la final de 2022, echivalentul unei treimi din provizioanele cumulate ale băncilor americane. Creșterea ratei dobânzilor a vulnerabilizat întregul sistem.
Criza financiară din 2007-2009 a fost rezultatul împrumuturilor iraționale și al bulei imobiliare. Reglementările postcriză au căutat să limiteze riscul de creditare și să asigure că băncile dețin active care au cumpărători de încredere. Au încurajat băncile să cumpere bonduri guvernamentale – în definitiv, Uncle Sam este cel mai de încredere ca solvabilitate, obligațiunile fiind cel mai ușor de vândut în vremuri de criză.
După mulți ani cu inflație scăzută și rate mici ale dobânzilor, puțini s-au mai gândit cum vor avea de suferit din nou băncile dacă lumea se schimbă, iar bondurile pe termen lung se depreciază. O vulnerabilitate care s-a adâncit în timpul pandemiei, pe măsură ce depozitele au inundat cu cash băncile, iar stimulentele Fed au continuat să pompeze și ele lichidități în sistem. Multe bănci au început să cumpere bonduri pe termen lung și titluri de stat.
S-ar crede că pierderile doar pe hârtie nu contează. Problema este că, în realitate, banca a cumpărat acele bonduri cu banii cuiva, cel mai adesea depozitul/depozitele unor clienți. Când cumperi bonduri pe termen lung, trebuie să existe o sincronizare cu valoarea depozitelor chiar și când ratele dobânzilor cresc.
Când acestea din urmă cresc, crește și bătaia pe depozite. La cele mai mari bănci, precum JPMorgan Chase sau Bank of America, clienții sunt fideli, așa că orice creștere a ratei dobânzilor le mărește câștigurile. Dimpotrivă, în cazul clienților celor 4.700 de bănci mici și mijlocii, cu active cumulate de 10.500 de miliarde de dolari, trebuie să li se plătească mai mult pentru a-i convinge să nu-și scoată banii, ceea ce băncilor le erodează marjele. Este și explicația pentru care cotația acțiunilor unor bănci s-a prăbușit în contextul falimentului SVB.
O altă problemă afectează de data aceasta întregul sistem bancar, indiferent de mărimea băncii. Într-o criză, deponenții chiar și loiali își retrag banii, forțând banca să acopere ieșirile de capital prin vânzarea de active. Când se ajunge la acest scenariu, devin reale pierderile contabile ale băncii. Provizioanele ar putea arăta confortabil azi, dar la fel de bine multe pot deveni brusc doar o ficțiune contabilă.
Acest scenariu îngrijorător explică de ce Fed a acționat atât de dramatic în zilele de 11 și 12 martie. Din 12 martie, Fed a fost pregătită să acorde împrumuturi de garantare a bondurilor cumpărate de bănci. Deși în trecut a impus o reducere a valorii colateralelor, acum va oferi împrumuturi la valoarea reală a bondurilor. În cazul unor obligațiuni pe termen lung, saltul poate fi cu 50% peste valoarea de piață.
Având în vedere o asemenea generozitate, este aproape imposibil ca pierderile nerealizate ale obligațiunilor unei bănci să provoace un colaps. Și asta înseamnă că deponenții băncii nu au niciun motiv să-și retragă banii.
Totuși, oferind aceste credite, Fed creează așteptarea că își va asuma riscuri privind ratele dobânzilor în vremuri de criză, ceea ce încurajează băncile să se poarte din nou irațional. Programul de urgență ar trebui să dureze doar un an, dar, după ce va expira, băncile care concurează pentru depozite vor căuta randamente cât mai mari, iar pentru asta vor fi dispuse să-și asume riscuri excesive. Unii deponenți, știind că Fed a mai intervenit cândva, nu mai au niciun motiv să facă diferența între riscurile acceptabile și cele mari.
Autoritățile de reglementare trebuie să folosească acest an pentru a face sistemul mai sigur. Una dintre măsuri este să renunțe la excepțiile care se aplică băncilor de talie medie, unele fiind chiar efectul noilor reguli postcriză din 2007 și reaplicate în urma lobbyului intens din 2018-2019. Salvarea deponenților în cazul SVB arată că autoritățile cred că acest gen de bănci reprezintă riscuri sistemice.
Dacă este așa, atunci trebuie să se supună acelorași reguli de transparență și de lichiditate ca marile bănci americane, așa cum se întâmplă și în Europa. Măsura le-ar obliga să-și mărească plasa de siguranță.
Autoritățile de reglementare trebuie să construiască un regim care să recunoască riscurile care decurg din creșterea ratei dobânzilor. O bancă cu pierderi contabile se confruntă cu un risc mai mare de eșec în cazul unei crize decât una care nu le are. O disparitate care nu este reflectată în cerințele privind capitalul.
O idee este de a iniția teste de stres pentru ce s-ar putea întâmpla cu provizioanele unei bănci dacă portofoliile sale de obligațiuni ar fi evaluate la valoarea reală de piață când ratele dobânzii tot cresc. Factorii de decizie ar putea apoi să se gândească dacă, în acest scenariu, sistemul are capital suficient.
Evident că bancherilor nu le surâde ideea unor provizioane și mai mari, la fel nici spectrul unor noi reglementări. Dar ar trebui să vadă câștigurile mai mari care decurg din siguranța și stabilitatea sistemului.
CNN și o parte din presa internațională au atins și implicațiile prăbușirii „șocante“ a SVB asupra sectorului tech din SUA.
Acest articol a apărut în numărul 160 al revistei NewMoney
FOTO: Getty
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies