Ştiri

Afacerile Fashion Days din primele opt luni au crescut cu 70% în România

Fashion Days a înregistrat în România, în primele opt luni ale anului, o cifră de afaceri de 119 milioane de lei (peste 25,8 milioane de euro), cu 70% mai mare față de perioada similară a anului precedent, anunță retailerul vestimentar online.

La nivelul grupului, în România, Bulgaria și Ungaria, vânzările Fashion Days au crescut cu 60%, până la 41,5 milioane de euro, în același interval.

Rezultatele Fashion Days în primele opt luni din 2017 depășesc estimările inițiale, iar tendința de creștere accelerată se va menține, spun reprezentanții companiei. La nivelul întregului an 2017, Fashion Days estimează o creștere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri, față de 2016.

„În România și regiunea în care suntem prezenți, ne-am propus, de la începutul anului, să creștem foarte mult pe toate palierele, atât la nivelul vânzărilor, al numărului de clienți, al brandurilor din ofertă, și să accelerăm investițiile pentru a sprijini creșterile estimate. În cele trei țări în care suntem prezenți, (…) doar de la începutul anului, am vândut peste 2,18 milioane de produse”, a declarat Robert Berza (foto), CEO Fashion Days.

Principalul canal de vânzare preferat de clienții Fashion Days a devenit telefonul mobil. În prezent, peste 40% din comenzi sunt plasate din aplicația pentru mobil, anunță compania.

Creșterile înregistrate de Fashion Days în primele opt luni au fost susținute și de introducerea a peste 90 de branduri noi în oferta retailerului vestimentar. Totodată, Fashion Days a extins linia de producție pentru brandul propriu, Zee Lane.

Investițiile realizate de Fashion Days în acest an au fost direcționate în IT, în procese precum integrarea platformelor online Fashion Days în cadrul grupului Dante International, în dezvoltarea echipelor, inclusiv prin programe de training, cât și în campanii de promovare.

 

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies