Ştiri

Caroli Foods a primit o finanțare de 23 de milioane de euro de la BCR și BRD

Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari procesatori de carne din România, a primit o finanțare în valoare de 23 de milioane de euro din partea Băncii Comerciale Române (BCR) și BRD Groupe Société Générale (BRD), potrivit unui comunicat emis de BCR.

Creditul a fost acordat, în principal, pentru extinderea facilităților de producție ale Caroli Foods Group și achiziția de noi echipamente, inclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru.

„2017 este un an istoric pentru Caroli Foods Group datorită preluării companiei de către Sigma Alimentos, unul dintre liderii mondiali de carne carne preparată și conservată. Această schimbare la nivel de acționariat garantează faptul că noi, Caroli Foods Group, vom continua să investim în brandurile noastre, în tehnologie și în inovație (…)”, a declarat Khaled el Solh, CEO Caroli Foods Group.

În cadrul acestei facilitați de credit, BCR are rolul de Coordonator, Aranjor Principal Mandat și Agent de Documentație, iar BRD pe cel de Aranjor Principal Mandat și Agent de Facilitate și Garanții. Finanțarea a fost aranjată sub forma unui club-deal, cu cote egale între cei doi creditori, anunță cele două bănci.

„Ne bucurăm că prin acest nou credit sindicalizat putem susține o companie precum Caroli Foods Grup, un brand de talie națională, cu o puternică amprentă industrială și capacități semnificative de distribuție și desfacere. Finanțarea companiilor care produc, angajează și contează în viața românilor rămâne unul dintre obiectivele noastre cheie”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv al Direcției Groupe Large Corporate Finance în cadrul BCR.

„Noua facilitate de credit sindicalizat aranjată împreună cu BCR pentru Grupul Caroli Foods reconfirmă poziția BRD Groupe Société Générale de partener pe termen lung pentru companii si angajamentul nostru total de a continua să finanțăm activ economia, dezvoltarea afacerilor creatoare de valoare adăugată și clienţi precum Grupul Caroli Foods”, a declarat Mihaela Chifiac, Director Comercial, Corporate Banking & Global Financing BRD.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) au acționat în calitate de avocați pentru sindicatul de bănci, se mai arată în comunicat.

Caroli Foods Group este unul dintre liderii pieței de carne preparată și conservată din Romania, atât în valoare, cât și în volum, și unul dintre cei mai de succes procesatori de carne din Sud-Estul Europei.

BRD – Groupe Société Générale are 2,27 milioane de clienţi activi şi operează o reţea de 790 de unităţi. Activele totale ale băncii erau, la sfârșitul lunii iunie, de 51,54 de miliarde de lei.

BCR, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este cea mai mare bancă din România după valoarea activelor (14,8 miliarde de euro), după numărul de clienţi şi pe segmentele de economisire şi creditare.

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies