Ştiri

Premierul ungar Viktor Orban face o vizită de două zile în Transilvania, la invitaţia UDMR

Premierul ungar Viktor Orban face o vizită de două zile în Transilvania, la invitaţia UDMR, având programate întâlniri cu liderii Uniunii, cu reprezentanţii UDMR în administraţiile publice locale, cu reprezentanţi ai bisericilor maghiare şi cu studenţi.

„La invitaţia UDMR, premierul Ungariei, Viktor Orbán, preşedintele FIDESZ soseşte într-un turneu de două zile în Transilvania. În 8 mai va avea o întâlnire cu liderii Uniunii, cu reprezentanţii UDMR în administraţiile publice locale, cu reprezentanţi ai bisericilor maghiare şi cu studenţi. Pe 10 mai premierul ungar va inaugura cea mai mare fabrică de amestecuri de furaje din România aflată în localitatea Sânpaul din Târgu Mureş şi va vizita Academia de Hochei pe gheaţă din Cârţa  şi Centrul de Protecţie a Copilului Sf. László din Sânsimion, ambele din judeţul Harghita”, anunţă Uniunea.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor vor susţine o conferinţă de presă pe tema alegerilor europarlamentare, miercuri, 8 mai, ora 15.20, la sediul Prezidiului Executiv al UDMR.

Vineri, 10 mai, va avea loc o festivitate de inaugurare la UBM Feed Romania SRL. Evenimentul începe la ora 9.30 şi este deschis pentru accesul presei.

După-amiaza, premierul va vizita Academia de Hochei a Ţinutului Secuiesc şi Centrul Metodologic.

Meciul de hochei de pe terenul din Cârţa va începe la ora 15:00 şi este deschis pentru accesul presei.


Foto: Hepta/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

9 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

9 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

10 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

11 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

12 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

13 ore ago

Acest website folosește cookies