Ştiri

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a fost numit reprezentantul României la FMI

Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Liviu Voinea (44 de ani), a fost numit reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional, astfel că va renunța la poziția din cadrul BNR la finalul lunii august.

În prezent, reprezentantul României la FMI este Mugur Tolici, care a fost numit în funcție în august 2018. El avea un mandat de doi ani, care va înceta la data de 23 august, la cererea sa, transmite BNR.

„Domnul Viceguvernator Liviu Voinea a fost numit reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional și va prelua funcția de Senior Advisor al Directorului Executiv al FMI începând cu data de 26 august. În vederea preluării mandatului la FMI, dl. Liviu Voinea va renunța, cu aceeași dată, la poziția de Viceguvernator al BNR. Mandatul domnului Mugur Tolici la FMI încetează, la cererea sa, la data de 23 august”, informează BNR într-un comunicat.

Voinea ocupă poziția de viceguvernator al BNR din octombrie 2014. În 2012, el a fost timp de șase luni secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până în decembrie când a fost  numit ministru delegat pentru buget (între 21 decembrie 2012 și 27 august 2014, în guvernele Ponta (2) și Ponta (3))

În 2015, după ce Victor Ponta și-a dat demisia în urma incendiului de la clubul Colectiv, președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a dus la Cotroceni cu propunerea ca prim-ministru să fie Liviu Voinea. În cele din urmă, președintele Klaus Iohannis a preferat să fie numit un guvern de tehnocrați, condus de Dacian Cioloș, potrivit Digi24.ro.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies