Ştiri

Votul electronic ar putea fi introdus până la alegerile prezidențiale din 2019. Propunerea Autorității Electorale Permanente

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a propus inițierea unui grup de lucru interinstituțional în vederea introducerii votului electronic și a celui prin corespondență până la alegerile prezidențiale din acest an.

Propunerea a fost făcută în cadrul unei întâlniri a președintelui AEP cu reprezentanții instituţiilor naţionale cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, asigurarea securităţii cibernetice și protecţia datelor cu caracter personal în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019.

„În cadrul întâlnirii, discuțiile s-au axat pe concluziile modului în care s-au desfășurat cele două procese electorale. Președintele AEP a informat cu privire la numărul solicitărilor telefonice și electronice din ziua alegerilor și la modul eficient în care au fost comunicate informațiile solicitate. Totodată, a făcut referire la funcționarea în parametri normali a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal în ziua votării. Directorul general al Direcției generale sistemul informațional electoral național a subliniat că nu s-au înregistrat evenimente semnificative care să afecteze infrastructura informațională și a reiterat faptul că repartizarea mandatelor va fi efectuată după colectarea datelor finale de pe o stație-computer securizată și certificată de CERT-RO.

În final, președintele AEP a propus inițierea, în cel mai scurt timp posibil, a unui grup de lucru interinstituțional care să păstreze aceeași structură și care să vizeze identificarea soluțiilor de eficientizare a proceselor electorale, în vederea introducerii votului electronic și/sau prin corespondență până la alegerile prezidențiale din acest an și a eliminării din secțiile de votare a listelor electorale tipărite”, a transmis Autoritatea Electorală Permanentă într-un comunicat.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies