Ştiri

Vodafone scumpește prețul abonamentelor, după OUG 114. Este a patra mare companie din telecom care majorează tarifele

După RCS&RDS, Telekom şi UPC și Vodafone a anunțat că va crește prețul abonamentelor, din 6 mai, ca urmare a Ordonanței 114, adoptată de Guvern la finalul anului trecut.

„În contextul creşterii majorităţii costurilor legate de operaţiunile pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii, începând cu 6 mai 2019 preţul pachetului de servicii aferent acestui număr creşte cu 0,92 eur TVA inclus”, arată mesajul trimis de Vodafone unui abonat, potrivit Adevărul.

Compania a transmis clienților că în cazul în care nu sunt de acord cu modificarea pot denunţa unilateral contractul de servicii în 30 de zile de la primirea notificării, fără plata vreunor penalităţi sau despăgubiri, prin scrisoare cu confirmare de primire trimisă către Vodafone, Strada Barbu Văcărescu 201, Bucureşti 020276.

„Daca ai achiziţionat un telefon în rate, tranşele lunare neplătite aferente acestuia devin scadente la ultima factura emisă”, mai susţine Vodafone.

Prima mare companie din telecom care a anunțat că majorează prețul abonamentelor după OUG 114 a fost RCS&RDS. Compania și-a anunțat abonații că este nevoită să crească tarifele de la 1 martie, unul dintre motive fiind „creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm”.

Ulterior, Telekok și-a anunțat și ea clienții că vor plăti mai mult cu 0,42 euro (aproximativ 2 lei) pentru serviciile fixe (voce fixă, internet, TV), cât și pentru mobil, de la 15 aprilie 2019.

Și UPC a anunțat că va crește preţurile abonamentelor de televiziune şi internet cu câte 2,38 lei, de la 1 mai.

În decembrie, Vodafone a criticat propunerea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, de a impune o taxă pe cifra de afaceri a companiilor din telecom și avertiza că o astfel de măsură va duce la majorarea prețurilor.

„Masurile propuse prin ordonanta de urgenta care vizeaza modificarea cadrului de reglementare a comunicatiilor electronice afecteaza iremediabil nu doar dezvoltarea economiei digitale, dar si interesele utilizatorilor finali. Acestia din urma vor fi nevoiti sa suporte in pretul serviciilor achizitionate atat noile taxe introduse, cat si cresterea celor existente”, au declarat pentru ZF reprezentantii Vodafone, citati de Mediafax.

Aproape de finalul anului trecut, Guvernul a dat o ordonanță de urgență (OUG 114) prin care firmele din domeniul energiei precum şi cele din telecomunicaţii sunt obligate să achite o taxă de 3% din cifra de afaceri.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies