Ştiri

Virgil Popescu: Nu mă interesează o soluţie care să rezolve problema pe 3 luni la CEH

Ministrul Energiei Virgil Popescu s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara Laurenţiu Nistor, prefectul judeţului Hunedoara Călin Marian, administratorul judiciar şi administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, precum şi reprezentanţii angajaţilor CEH.

Discuţiile au vizat modalitatea prin care Centrala de la Mintia poate fi transferată către CJ Hunedoara şi despre soluţiile ce trebuie aplicate pe termen mediu şi lung pentru îmbunătăţirea activităţii energetice din Valea Jiului, arată un comunicat de presă al ministerului.

Ministrul Energiei a susţinut că soluţia divizării CEH în două companii, una care să treacă sub autoritatea Consiliului Judeţean şi alta care să rămână în coordonarea Ministerului, rămâne cea mai sustenabilă opţiune.

Nu mă interesează o soluţie care să rezolve problema trei luni şi apoi să revenim în acelaşi loc. Ce mă interesează este să găsim o soluţie pentru oameni şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Pentru oameni vom gândi, alături de sindicate, un pachet de protecţie socială. Pentru securitatea energetică trebuie să modernizăm capacităţile şi vestea bună este că avem fonduri europene pentru asta, în cadrul “Just Transition Fund”, a declarat Virgil Popescu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies