Ştiri

VIDEO. Ucraina: Cei 2.300 de membri ai regimentului Azov riscă pedeapsa cu moartea

Combatanţii ucraineni din regimentul Azov care s-au predat în urma luptei de la Mariupol în Ucraina vor fi judecaţi şi riscă pedeapsa cu moartea, a declarant, luni, un oficial din regiunea separatistă pro-rusă Doneţk, relatează Le Figaro.

Autorităţile ruse îi prezintă pe luptătorii Azov drept ”neonazişti” şi intenţionează să îi trateze drept criminali de război, nu drept prizonieri de război. ”Toţi prizonierii de război se află pe teritoriul Republicii Populare Doneţk”, a declarat la televiziunea rusă Yuri Sirovatko, ministrul Justiţiei al acestei republici autoproclamate din estul ţării.

”Concret, avem 2.300 de prizonieri de război din (oţelăria) Azovstal”, a precizat el, înainte de a adăuga că regimentul ”Azov este considerat organizaţie teroristă” , iar toţi ”vor fi supuşi ”anchetelor penale” în vederea deschiderii unui proces. ”Asemenea infracţiuni se pedepsesc la noi cu pedeapsa capitală, pedeapsa cu moartea”, a conchis ministrul, potrivit News.ro.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, care rămăseseră în oţelăria Azovstal, s-au predat forţelor ruse în perioada 16 – 20 mai, după trei luni de lupte intense.

Autorităţile ruse îi prezintă pe luptătorii de la Azov, regiment înfiinţat de naţionalişti ucraineni, drept ”neonazişti” şi intenţionează să îi trateze drept criminali de război şi nu prizonieri de război. Sâmbătă, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz i-au cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să îi elibereze.

Regimentului Azov, care a început ca o unitate paramilitară de extremă-dreapta, a devenit parte integrantă din Garda Națională a Ucrainei. Antecedentele regimentului au fost folosite de Kremlin pentru a-și justifica afirmația conform căreia în Ucraina e nevoie de „denazificare”.

 

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

6 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies