Ştiri

VIDEO. Mitinguri de amploare în Franţa. 2,3 milioane de persoane au manifestat de 1 Mai

Câteva zeci de persoane au fost reţinute şi un poliţist a fost rănit în incidente între manifestanţi şi forţele de ordine survenite la Paris, în timpul demonstraţiilor de 1 mai.

Acţiuni violente ale unor grupuri de ”black bloc” au pătat manifestaţiile organizate de sindicate la Lyon, iar ciocniri au avut loc la manifestaţii la Paris şi Nantes.

La Havre, la un eveniment organizat de 1 Mai de partidul de extremă dreapta, Marine Le Pen a denunţat atitudinea lui Emmanuel Macron, pe care-l cataloghează drept ”deconectat, singuratic şi asediat”.

În restul Franţei, inclusiv în capitala pariziană, sindicatele au mizat în continuare pe un ”tsunami” în stradă împotriva reformei pensionării, în contextul în care ultimul marş al principalelor opt sindicate a avut loc în Franţa în 2009, împotriva crizei financiare, relatează BFMTV, potrivit News.ro.

2,3 milioane de persoane au manifestat în întreaga ţară

Cel puţin 180 de arestări au avut loc în întreaga ţară, până la ora locală 17.00, a anunţat Ministerul francez de Interne. La Paris, 53 de persoane au fost arestate până la acea oră.

La Lyon, forţele de ordine au efectuat, până la ora locală 16.30, 40 de arestări, iar la Nantes 22, potrivit prefecturilor locale. CGT a anunţat că la Lyon au manifestat 45.000 de persoane.

La Paris, statuia din Place de la République, de unde a pornit marşul în capitală, a fost ”îmbrăcată” cu o vestă pe care se putea citi ”Macron, demisia”.

Marşul de la Paris a fost marcat de aruncări de proiectile, tiruri de mortier şi de gaze lacrimogene.

Pe traseul marşului au fost aprinse focuri, din lemne şi coşuri de gunoi. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au fost răniţi în confruntări în timpul manifestaţiilor sindicatelor.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies