Un succes care obligă

Anul 2020 se încheie cu un succes notabil pentru România. Găzduirea Centrului European de Compe­tențe în Securitate Cibernetică (ECCC) așază, în sfârșit, Bucureștiul pe harta agențiilor și oficiilor europene. Acest lucru ar trebui să ne facă să re­flectăm mai mult la importanța găzduirii unor instituții cu relevanță regională și internațională.

A TREIA INSTITUȚIE INTERNAȚIONALĂ. Centrul european va fi a treia instituție interna­țională găz­duită la București, după Biroul Regional pentru Europa Centrală și Orientală al Organizației Interna­ționale a Francofoniei și Agenția Univer­si­tară a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală – instituții, din păcate, cu prea puțină vizibilitate în spațiul public românesc, dar și în privința interesului pe care statul român ar trebui să îl acorde, începând cu spațiile alocate.

Biroul Regional al Francofoniei dispune de un apartament într-o locație a Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) – obținut, după multe stăruințe, în 2013 –, în timp ce sediul Agenției Universitare a Francofoniei se găsește într-un spațiu aflat la ultimul etaj al clădirii în care se află și Teatrul Bulandra. O stra­tegie pentru cele câteva instituții internaționale de la București ar fi impus și sedii care să le permită să se dezvolte din capitala României.

O PIERDERE. România și-a permis și să piardă anumite instituții internaționale cu sediul la Bucu­ești. Este vorba de Centrul European pentru Învățământ Superior (CEPES), oficiu al UNESCO, înființat în 1972 și închis în 2011, din lipsă de fonduri, dar și de interes din partea Bucureștiului. CEPES își avea sediul în Palatul Krețulescu, lângă Cișmigiu.

Pe lângă natura simbolică, entitățile internațio­nale găzduite asigură o vizibilitate pentru capitala care își arată interesul să le dezvolte prin inițiative de tot felul. Ele pot reprezenta domenii de nișă, de afirmare a acțiunii noastre externe. Subiectul succesului României în a obține găzduirea Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică trebuie să repună pe tapet și un domeniu devenit secundar pentru acțiunea noastră externă, și anume diplomația multilaterală și prezența românilor în instituții internaționale.

O VULNERABILITATE. În ceea ce privește Uniunea Europeană, absența românilor din posturi-cheie și din comitete de experți reprezintă chiar o vulne­rabilitate pentru securitatea națională a României, pentru influența noastră aproape inexistentă în așa-numitele labo­ratoare ale politicilor europene. Chiar în privința repre­zentanților Uniunii Europene pe diverse spații, România a reușit să sprijine candidaturile a doi români în țări (Mongolia și Muntenegru) care nu reprezintă priorități pentru noi sau pentru Uniunea Europeană și din care prea puțin pot determina si­nergii cu interesele politicii externe românești.

Sigur că unii cititori îmi vor reproșa poate că nu mă înscriu în tonul general care are numai cuvinte de laudă pentru reușita de a găzdui la București primul oficiu european. Cred însă că trebuie să avem o abordare strategică a subiectului „orga­ni­zații europene și internaționale“ și să fim ceva mai ambițioși.

Prezența românilor în anumite poziții re­levante din organizațiile internaționale poate compensa, într-o oarecare măsură, absența noastră din anumite spații geografice emergente, de viitor, precum Asia-Pacific și Africa (nu amintesc America Latină, deoarece este prea departe de noi din punct de vedere mental). Spun „absență“ pentru că amba­sa­dele și consulatele generale pe care le mai avem sunt posturi de prezență și nimic mai mult, fiind fără personal suficient și specializat pe ariile cultu­rale în cauză, subfinanțate și, mai ales, fără a avea în spate o politică externă organizată pe priorități și obiective.

Iată la câte aspecte putem ajunge numai plecând de la găzduirea unei instituții europene! Da, politica externă este complexă și necesită o gândire glo­bală, sistemică. Altminteri, nu fructificăm pe de-a-n­tregul succesele reale, iar altele riscă transformarea în catedrale în deșert.

ÎNCĂ O VESTE BUNĂ. Anul precedent s-a încheiat și cu vestea îmbucurătoare că România a început să plătească datoria de 97 de mili­oane de euro la Agenția Spa­țială Europeană, unde am devenit prima țară din istoria agenției cu dreptul de vot suspendat. Îmi doresc ca în anul 2021 să o ram-bursăm total, astfel încât România să își recapete drepturile într-o zonă a cercetării de vârf, a cărei impor­tanță este tot mai mare în strategia indus­trială europeană.

Închei prin a spune că nu ne mai permitem să nu fim ambițioși. Obținerea găzduirii Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică este mai mult decât un succes, este o obligație. Avem șansa reală de a juca un rol într-un domeniu strategic al Uniunii Europene. Să nu o risipim!