Fapt Divers

Un nou supercomputer, lansat la Institutul Zuse din Berlin

Unul dintre cele mai puternice computere din lume, care a fost numit Lise, le oferă oamenilor de ştiinţă din nordul Germaniei servicii deosebit de complexe, alături de geamănul său, Emmy, din oraşul Goettingen.

Sistemul de aproximativ 30 de milioane de euro este capabil să efectueze până la 16 catralioane de calcule pe secundă, sau 16 petaflopi. Această capacitate îl situează pe locul al 13-lea în lista celor 500 cele mai rapide supercomputere din lume. Sistemul din cele două locaţii a fost numit după fiziciana Lise Meitner (1878-1968) şi matematiciana Emmy Noether (1881-1935).

Cele două computere se vor afla în viitor la dispoziţia oamenilor de ştiinţă din instituţii de cercetare din Berlin, Brandenburg, Bremen, Hamburg, Mecklenburg – Pomerania Inferioară, Saxonia Inferioară şi Schleswig-Holstein. Ele sunt utile pentru calcule extrem de complexe asupra vremii, climei şi mediului, precum şi pentru dezvoltarea de medicamente eficiente sau a noilor materiale.

Finanţare de la bugetul statului

Jumătate din finanţare este asigurată de Ministerul Federal al Educaţiei şi Cercetării din Germania şi de statele federale din nordul Germaniei. În 2001, ele şi-au unit forţele formând o alianţă pentru a promova sistemele de calcul de înaltă performanţă.

Recent, o echipă berlineză de matematicieni, chimişti şi medici au reuşit să dezvolte un nou calmant cu ajutorul acestor computere gemene, transmite Agerpres. Pe baza modelelor şi simulărilor matematice, cercetătorii au putut prezice modul în care moleculele analgezice acţionează asupra corpului. După simulări încununate de succes, noul medicament este în prezent testat în cadrul unui studiu clinic, au indicat cercetătorii.

Elena Marinescu

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

10 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

10 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

11 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

12 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

13 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

14 ore ago

Acest website folosește cookies