Ştiri

Un nou incident la metrou: Miros de fum între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei

Un nou incident la metroul din Bucureşti a avut loc joi dimineaţă, după ce între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei s-a sesizat miros de fum. Reprezentanţii Metrorex au transmis că acesta a fost cauzat de deteriorarea unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Cele două staţii au fost închise de ISU până s-a remediat problema, dar nu au fost trenuri blocate sau călători evacuaţi. Aceasta vine la două zile după ce, la Piaţa Romană, au fost degajări mari de fum.

„Astăzi, 26 mai 2022 ora 4.45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare”, au transmis reprezentanţii Metrorex.

Conform sursei citate, personalul Metrorex a sesizat ISU, conform procedurilor. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie.

„În scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 staţii până la remediere. După verificări, staţiile au redeschise. Menţionăm că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuaţi. Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară la această oră în condiţii normale”, a arătat Metrorex.

Reprezentanţii companiei au precizat că siguranţa călătorilor nu a fost pusă în niciun moment în pericol.

Marţi, un tren de metrou care a plecat din staţia Piaţa Romană către Berceni s-a defectat, fiind degajări mari de fum, anunţa Metrorex, conform căruia „călătorii aflaţi în trenul defect au forţat deschiderea uşilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel”. Orlando Şchiopu, comandantul intervenţiei de la metrou a declarat, însă, că a fost un incendiu cu flacără, care s-a manifestat la o cutie cu conductori de la nivelul şinei.

La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri. Pasagerii aflaţi în garnitura de metrou defectă au fost evacuaţi. Şi la staţiile Piaţa Victoriei şi Universitate au fost evacuaţi călătorii. Circulaţia în zona centrală a Capitalei a fost blocată. Şeful DSU Raed Arafat a precizat că au fost evacuate 172 de persoane, iar 25 au fost evaluate medical. De asemenea, două au fost transportate la spital.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies