Ştiri

Tranzacție de proporții: Israelienii de la Elbit vând complexul hotelier Radisson din București cu 170 de milioane de euro

Grupul israelian Elbit Imaging a semnat un acord definitiv pentru vânzarea participației de 98,2% pe care o deține în cadrul complexului hotelier Radisson din București către o companie deținută de două fonduri internaționale de investiții,  potrivit unui anunț de pe bursa americană Nasdaq. Complexul Radisson este evaluat la 169,2 milioane de euro.

Tranzacția, cea mai mare înregistrată vreodată pe piața hotelieră locală, este așteptată să se încheie în luna decembrie și este condiționată de capacitatea cumpărătorului de a obține finanțare externă pentru achiziția complexului.

Numele exact al cumpărătorilor nu a fost dezvăluit, însă surse din piață spun că unul dintre ei ar fi fondul de investiții Revetas Capital, care controlează în România și centrul comercial Vitantis din sudul Bucureștiului. Elbit Imaging a fost consiliat în procesul de vânzare de birourile din Londra și din București ale companiei de consultanță imobiliară JLL.

Complexul Radisson are o capacitate totală de 783 de camere (487 de camere în cadrul hotelului de cinci stele Radisson Blu, 276 de camere în cadrul hotelului de patru stele Park Inn), precum și spații comerciale de 7.200 de metri pătrați care includ un casino, centru de fitness și magazine de modă.

Radisson Blu este fostul hotel București, care a fost prleuat de Elbit Imaging în 2000 și redeschis în 2003 sub noul nume.

București Turism, firma pe care este înregistrat complexul Radisson din București, a avut afaceri de aproape 140 de milioane de lei și profit net de 11,5 milioane de lei în 2016, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Un noul hotel Radisson urmează să fie deschis anul viitor la Brașov în urma unei investiții de zece milioane de euro. Investitorul este compania Tresor Com, controlată de familia Neamțu din Brașov.


Sursă foto: Radissonblu.com

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies