Ştiri

Symmetrica extinde fabrica din Prejmer în urma unei investiții de 7 mil. €

Symmetrica, lider pe piața locală de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță finalizarea lucrărilor de extindere a fabricii din Prejmer, Brașov, în urma unei investiții importante de 7 milioane de euro.

“În ultimii ani am observat o efervescență a lucrărilor, atât în sistem public, cât și privat, în zona centrală a țării, în timp ce producția noastră din zonă nu se ridica la volumul necesar pentru a face față cererilor. Astfel, anul trecut am dat startul noii investiții și am decis extinderea cu o nouă hală a fabricii din Prejmer. Am creat, prin acest pas, un nou hub tehnologic, pe lângă cel de la Doaga – Vrancea, cu o capacitate de producție de 5.000 de metri pătrați / zi”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Symmetrica a investit astfel într-o nouă hală dar și în alte construcții tehnice (depozite agregate, birouri, etc.) cu o suprafață de 5.000 de mp, amplasate pe un teren de 20.000 de mp. În acest fel, în hub-ul de producție din Prejmer vor funcționa două unități cu o suprafață totală de 7.000 de mp, amplasate pe un teren cu o suprafață însumată de aproape 40.000 mp.

“Investițiile în acest obiectiv au fost direcționate atât către achiziția terenului și ridicarea construcțiilor, cât și în instalarea de utilaje de ultimă generație. În acest fel, odată cu noile linii instalate vom produce la Prejmer și produsele din gama Select, produse premium cu design, coloristică și proprietăți speciale”, a mai spus Sebastian Bobu.

Conform afirmațiilor sale, producția în noul hub va crește cu 200%, iar produsele premium vor reprezenta cca. 15% din total. De asemenea, în cadrul unităților din hub-ul Prejmer vor activa 60 angajați, dintre care 25 proaspăt recrutați.

Odată cu noua extindere, Symmetrica va asigura o și mai bună acoperire geografică și va avea capacitatea de a livra rapid și la prețuri competitive produse în zona de centru a țării.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies