Antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi (34 de ani), cunoscut pentru protestul #șîeu, e gata să le dea o mână de ajutor celor doi brutari srilankezi ajunși la Ditrău (Harghita). Fondatorul lanțului de restaurante Spartan le-a oferit locuri de muncă după ce, spune el, formalitățile pentru a aduce trei muncitori, tot srilankezi, au durat opt luni.
NewMoney: Ați intervenit în cazul Ditrău. De ce?
Ștefan Mandachi: Din două motive diferite. Pe de o parte, e vorba de situația catastrofală a lipsei forței de muncă din România. În al doilea rând, trebuia să intervin când am văzut că angajatorul din Harghita s-a dezis de angajații săi. Discriminarea era evidentă. Nu m-am gândit că o să-i lase să se lupte singuri. Am crezut că e o concurență, o competiție mare pentru angajații ăia.
– A fost o reacție emoțională, știind cât de prețioși sunt angajații care își fac treaba?
– Discuția e mai complexă. E adevărat că angajații care își fac treaba sunt foarte prețioși. Dar să aduci forța de muncă din străinătate presupune costuri foarte ridicate și resurse financiare și de energie foarte mari, de asemenea. Procedurile sunt foarte greoaie, iar statul român practic ne împiedică să aducem muncitori din străinătate. Iar asta, în condițiile în care a alungat forța de muncă din România.
– Și dumneavoastră ați angajat muncitori din Sri Lanka. A fost complicat?
– A durat opt luni ca să putem aduce trei muncitori. Este enorm. Și cu toate astea, am avut noroc că s-au mișcat lucrurile. Poate dura și mai mult. În prezent suntem în negocieri cu niște firme de recrutare ca să aducem mai mulți lucrători din Asia. Deocamdată nu-i avem decât pe cei trei muncitori din Sri Lanka.
– Cât vă costă ca angajator să importați forța de muncă?
– În primul rând, intermedierea este între 1.400 și 2.500 de euro, bani care se plătesc la firma de recrutare. Apoi sunt costurile cu propriii angajați de resurse umane: 5.000 de lei net, ceea ce înseamnă 8.700 de lei brut. Iar în momentul în care este ocupat cu recrutarea de forța de muncă din străinătate, acest aspect îi acaparează atenția. Taxele de permis ședere la Imigrări: 100 de euro. În plus, doar când știi că trebuie să suni la Imigrări te apucă transpirațiile. Avizul de muncă de la Imigrări: alți 100 de euro. Biletul de avion: 500 de euro.
Mai sunt costuri de acomodare. De regulă, când vin, nu știu o boabă de română. De un angajat străin trebuie să se ocupe mai mulți angajați români, ca să poată să se acomodeze, să învețe ce are de făcut, să poată să-și intre în fișa postului. Apoi este chiria pe care trebuie să o asiguri muncitorilor: 400 de euro pe lună.
– Ce taxe plătiți statului român?
– În funcție de orele pe care le lucrează. Pentru trei angajați, plătesc în jur de 7.500 de lei, dar au fost luni în care am plătit și 10.000 de lei. Lor trebuie să le plătesc salariul mediu pe economie.
– Ce fac muncitorii srilankezi la dumneavoastră la firmă?
– Ajutor bucătar, brutar și preparator. Dar unul dintre ei va fi avansat într-un post de conducere, pentru că este foarte competent.
– Cum au fost primiți de ceilalți angajați, de comunitate?
– Foarte, foarte bine. Chiar s-au integrat și nu am avut niciun fel de problemă din acest punct de vedere. Totul a decurs normal. Anormal este când acești oameni sunt intimidați. Cei trei srilankezi sunt în Brașov, dar mai avem nevoie de oameni în Constanța, în Timișoara, în Arad, în Iași, sunt mai multe locuri unde avem nevoie de forță de muncă suplimentară. Context creat de guvernele anterioare, care au creat această situație, și de actualul guvern, care nu a remediat-o.
– Câți oameni estimați că veți mai aduce din străinătate?
– În jur de 20 de oameni. E nevoie de ei pentru că forța locală de muncă s-a dus către export, către comunitatea europeană. Și noi am ajuns acum să importăm forța de muncă din străinătate. Știu mai bine guvernele unde s-a dus forța de muncă locală și de ce. Statul nu are niciun fel de politică reală de repatriere a forței de muncă. Ar fi mai simplu și pentru noi, ca angajatori, să angajăm forță de muncă locală și să nu importăm.
– Cum alegeți țările din care să vină muncitorii?
– În prezent, recrutăm din Nepal, dar nu avem o preferință pentru o țară anume, avem preferință pentru competență.
– Statisticile spun că la nivel național ne lipsesc 1.000.000 de muncitori. Poate fi evitat importul de forță de muncă pe termen lung?
– Evident că se poate stopa exodul românilor dacă ar exista o politică națională, unitară, cu prioritate de grad zero. Dacă s-ar legifera în interesul unui mediu pro-business, antreprenorii ar putea crea condiții pentru cetățenii români care pleacă la muncă în Vest.
– Ce mesaj ați vrea să transmiteți comunităților care devin gazde pentru muncitorii veniți din străinătate?
– Să citească de urgență Constituția României. Și îi rog să se gândească dacă vor să revenim spre comunism, pentru că orice formă de discriminare poate duce și acolo.
În comunism exista o discriminare mult mai profundă. Se discriminau valorile. Nu aveai dreptul să te afirmi, dreptul să prosperi, erai captiv într-o mentalitate bolnavă.
– #șîeu 2020. Mai organizați protest? Ați discutat cu Guvernul Orban despre Autostrada Moldovei sau despre autostrăzi, în general?
– Am făcut un protest în 24 ianuarie 2020, soldat cu o ignoranță totală din partea guvernului. Cred că e cazul să fac ceva mai concret, mai „pe acțiune“. Dar singur nu pot. Să treacă la acțiune și alți patroni care așteaptă să tragă doar foloasele de pe urma riscurilor pe care mi le asum eu. Altfel, o să avem autostrăzi când se va circula pe cale aeriană și nu vom mai avea nevoie de ele.
– S-a schimbat ceva în ultimul an, de când ați organizat primul protest #șîeu?
– S-a schimbat guvernul. În rest, nimic.
Ștefan Mandachi nu renunță să facă presiuni pentru Autostrada Moldovei.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies