Ştiri

SUA: Democraţii cer Fiscului declaraţiile de impozit ale lui Donald Trump

Democraţii cer Fiscului american să le prezinte ultimele şase declaraţii de impozit ale preşedintelui republican Donald Trump, care s-a declarat „nedispus” să li le trimită pentru moment, ceea ce prefigurează o intensă bătălie judiciară, relatează AFP.

Donald Trump este primul preşedinte al Statelor Unite, de la Richard Nixon încoace, care refuză să-şi divulge situaţia fiscală.

Democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, au autoritatea să ceară aceste documente. Nicio astfel de cerere din partea Comisiei Fiscale nu a fost respinsă vreodată în trecut, subliniază ei.

Astfel, într-o scrisoare datată miercuri, ei cer Departamentului Trezoreriei să le trimită, până la 10 aprilie, declaraţiile personale ale lui Donald trump, dar şi ale mai multor societăţi ale acestuia, pe perioada 2013-2018.

Ei subliniază că vor să examineze „în ce măsură Fiscul (IRS) controlează şi aplică legile federale fiscale preşedintelui”, pentru a propune eventuale modificări legislative.

Întrebat despre această solicitare, Donald Trump a semnalat că este reticent să-şi prezinte declaraţiile.

„Noi facem obiectul unui control, contrar a ceea ce spun oamenii”, a declarat el în faţa presei, la Casa Albă.

„S-ar spune că eu sunt mereu în control fiscal, (dar) sunt de mulţi ani, pentru că cifrele sunt importante şi îmi imaginez că atunci când ai un nume (celebru) eşti controlat. Însă atât timp cât eu voi fi în inspecţie, nu voi fi înclinat să o fac”, a spus el.

Departamentul Trezoreriei inspectează în mod sistematic declaraţiile personale ale preşedintelui, recunosc democraţii, însă ei spun că nu cunosc detaliile acestor controale, ”nici măcar dacă controlul obligatoriu a avut efectiv loc”.

Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a anunţat la jumătatea lui martie că el se va ”conforma legii”, în cazul în care Congresul îi cere să furnizeze declaraţiile de impozit ale lui Donald Trump.

Democraţii îşi multiplică de la începutul lui ianuarie anchetele parlamentare care-l vizează pe preşedintele american, însă liderii lor îndepărtează, pentru moment, orice perspectivă a unei proceduri de destituire (impeachment) a lui trump.

Preşedintele Comisiei Fiscale din cadrul Camerei Reprezentanţilor Richard Neal a ţinut să insiste că această cerere nu are „nimic a face cu un impeachment”.

Republicanii au denunţat, însă, un scandal, un „abuz” de putere din partea democraţilor, „grăbiţi să-l destutuie” pe şeful statului Donald Trump.


Sursă: News.ro

Foto: Hepta/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

8 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

9 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

9 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

10 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

11 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

12 ore ago

Acest website folosește cookies