Ştiri

STUDIU: 70% dintre români cred că datoriile reprezintă o problemă care trebuie rezolvată rapid

Circa 70% dintre români consideră că datoriile reprezintă o problemă care trebuie rezolvată cât mai repede posibil, iar numai 15% dintre românii cu datorii sunt de părere că acestea sunt o problemă minoră pentru care se va găsi o soluţie, potrivit unei cercetări publicate luni de Kruk România.

Cercetarea sociologică Obiceiurile financiare ale românilor a fost implementată, la sfârşitul anului trecut, de Kruk România împreună cu agenţia de cercetare de piaţă iSense Solutions şi a analizat atitudinea faţă de bani şi comportamentul financiar al consumatorului român.

„În ceea ce priveşte obiceiurile de cumpărare, 88% dintre respondenţi, fie că vorbim despre persoanele cu datorii, fie despre cele fără datorii, nu ar cumpăra un obiect de care nu au neapărat nevoie în gospodărie, ci mai degrabă ar economisi aceşti bani”, se arată în comunicat.

De asemenea, 4 din 10 români sunt înclinaţi să-şi planifice cheltuielile pentru a putea să cumpere ce îşi doresc din veniturile curente, fără să aibă remuşcări. Totodată, 25% dintre respondenţii persoane cu datorii şi 15% dintre cei fără datorii au mai spus că şi-ar putea cumpăra ce îşi doresc în cazul în care ar câştiga la loto.

„Dacă ne referim la cheltuielile pentru care românii ar lua un împrumut, situaţiile neprevăzute sunt unul dintre motive, au răspuns 71% dintre persoanele cu datorii şi 64% dintre persoanele fără datorii participante la cercetare. 18% dintre cei cu datorii ar lua un împrumut indiferent de scopul acestuia, în timp ce numai 9% dintre cei fără datorii ar lua un împrumut fără un motiv bine întemeiat”, se arată în comunicat.

Întrebaţi ce ar face cu 1.000 de lei dacă i-ar găsi într-un parc, 64% dintre respondenţii persoane fără datorii au spus că i-ar preda poliţiei, în timp ce numai 54% dintre respondenţii persoane cu datorii au dat acelaşi răspuns. Într-o proporţie de 10% faţă de numai 4% cei fără datorii, respondenţii persoane cu datorii au mai spus că ar folosi aceşti bani pentru cheltuieli curente, potrivit studiului.

Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.


Sursă: News.ro

Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies