Ce fac doi navigatori care s-au săturat de cafea multă și proastă băută în timpul voiajelor pe mările lumii? Revin cu picioarele pe pământ și deschid o cafenea. Și nu cu orice fel de cafea.
Acest articol a apărut în numărul 62 (1 – 14 aprilie 2019) al revistei NewMoney
Erna Knutsen, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din industria cafelei, folosea pentru prima dată expresia „cafea de specialitate“ în 1974, într-un interviu pentru revista Tea & Coffee Trade Journal. Termenul exotic de atunci s-a transformat într-un adevărat fenomen în ultimii 25 de ani, în special în Statele Unite. În România a devenit cunoscut după 2010, odată cu apariția primelor cafenele care au abordat această nișă. Atenție, e vorba despre o cafea cultivată în doar câteva ferme din întreaga lume, în condiții și microclimate speciale. O cafea care nu trebuie să scadă sub 80 de puncte, la o evaluare pe o scară de la 0 la 100.
Nișa cafelei de specialitate pare să fie una în creștere la nivel global, iar în România sunt deja peste 30 de astfel de businessuri. Aroma cafelei de specialitate a fost descoperită în 2016 și de Alexandru Răduca (30 de ani) & Alexandru Frosin (29 de ani), după ce au navigat timp de șase ani pe mările lumii ca ofițeri de punte. Au absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ de la Constanța cu specializarea de ingineri. Au fost ofițeri pe nave care transportau obiecte voluminoase și mașini. În urmă cu doi ani și jumătate, după ce au revenit pe uscat, au deschis în august 2016 cafeneaua exclusivistă Dose Café, un business de nișă care anul trecut le-a adus venituri totale de aproximativ 150.000 de euro.
Prima investiție. Sătui de câtă cafea de proastă calitate au băut în voiajele lor prin porturile lumii, Alexandru Răduca și Alexandru Frosin au decis în 2015 să ia calea antreprenoriatului. „Am sesizat că există un nou trend, o nouă piață și un nou tip de cafenea pe care am vrut să o aducem acasă“, explică cei doi, care au descoperit în țări ca Suedia sau Belgia gustul cafelei de specialitate, produsă în cantități foarte mici și comercializată la prețuri destul de mari.
Au investit inițial circa 40.000 de euro, din banii câștigați ca ofițeri pe navă. Și-au cumpărat echipamente și au închiriat un spațiu pe Calea Dorobanților, la nici jumă-tate de kilometru de Piața Romană, într-o zonă în care viața de zi a Bucureștiului este la cel mai înalt nivel. În primele șase luni de la deschiderea cafenelei, au venit cu încă 20.000 de euro de acasă, dar după primul an de operare au reușit să-și asigure banii necesari susținerii businessului din propriile încasări.
Cu o cifră de afaceri de circa 150.000 de euro în 2018, intenționează ca anul acesta să dubleze veniturile. „Suntem pe o piață puternică“, apreciază Alexandru Frosin, în opinia căruia România se poziționează pe locul al treilea în piața europeană a cafelei de specialitate. Însă consumul de astfel de cafea este destul de redus.
O nouă abordare. Businessul celor doi foști ofițeri de navă nu este unul static. Chiar dacă spațiul în care au cafeneaua este destul de mic, volume mai mari fac prin participarea la evenimente. Sunt parteneri ai companiilor de catering, dar organizează și mici baruri cu cafea la recepții și chiar la nunți. Iar pentru a-și rotunji veniturile, s-au orientat și către zona corporate, dar nu doar cu cafea.
„Businessul nostru este orientat și către exterior. Furnizăm echipamente către clădiri de birouri, ca să-și facă singuri cafeaua“, spune Alexandru Frosin. Cafeaua vândută de cei doi provine de la Caffenation, o prăjitorie din Belgia care periodic face excursii la fermele din întreaga lume ce lucrează pe această nișă. Secretul acestei cafele de specialitate este ca ea să provină din boabe sănătoase și prăjite în cantități mici. „E o cafea a cărei origine o cunoaștem“, spune Alexandru Răduca, adăugând că știu tot istoricul acesteia, de la țara și regiunea unde a fost plantată până la ferma în care a fost produsă și recoltată, inclusiv caracteristicile solului.
Gusturi rafinate. Cea mai mare parte a clienților pentru cafeaua de specialitate vândută la Dose Café (dar și în alte cafenele de pe această nișă) provine din mediul hipsteresc, și vorbim de persoane cu vârste între 25 și 50 de ani, așa cum au sesizat cei doi antreprenori. Dar există și pasionați de cafea trecuți de a doua tinerețe care le calcă pragul. Răduca și Frosin spun că încearcă să-i convertească la cafea de specialitate inclusiv pe cei care se aprovizionează de la automate, însă mai au mult de lucru. „Este greu să convingi pe cineva să treacă de la o cafea de 1,5 lei, de la automat, la una de 10-15 lei“, mărturisește Răduca.
Pe de altă parte, spune el, în cazul clienților cu venituri peste medie, socializarea pe timp de zi la o cafea pare, încet, să ia locul ieșirilor de noapte la club.
Nu au făcut un calcul exact, dar cred că au ajuns să vândă anual aproximativ zece tone de cafea și spun că nu au făcut o mișcare greșită orientându-se către propriul business. Mai ales că vin dintr-un mediu atipic, care i-a învățat să se adapteze la orice. Inclusiv la modificările fiscale și regulile mereu în schimbare din legislația din România.
Caimacul românesc
România este poziționată pe locul 26 în Europa la consumul de cafea, cu o medie anuală de 2,3 kilograme per capita.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…
Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…
Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…
Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…
Acest website folosește cookies