Timp Liber

„Străzi Deschise – Promenadă urbană”: Strada Zece Mese din sectorul 2 va găzdui activităţi dedicate familiilor, concerte live şi spectacole de dans

Strada Zece Mese din sectorul 2 (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul) va fi pietonală în weekendul 20-21 aprilie, cu multiple activităţi dedicate familiilor cu copii, concerte cu muzică live şi spectacole de dans pentru toate categoriile de vârstă, iar Calea Victoriei va fi spaţiu de recreere şi plimbări.

Conceput ca un hub de lifestyle care încurajează activităţile de deconectare de la cotidian şi de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” #4, cel mai popular eveniment outdoor organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti, în calitate de operatori zonali, transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spaţii pietonale temporare, dar şi străzi din diferite sectoare, ce prind viaţă prin intermediul unui program artistic menit să invite la relaxare, bună dispoziţie şi entuziasm.

Programul celui de-al treilea weekend al proiectului „Străzi deschise”, desfăşurat în zilele de 20 şi 21 aprilie, cuprinde numeroase evenimente pentru copii, precum spectacole de teatru, momente de magie, ateliere de creaţie şi activităţi educaţionale, dar şi concerte cu muzică live şi spectacole de dans pentru publicul de orice vârstă:

  • 20 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, între orele 10:00 şi 22:00;
  • 21 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, între orele 14:00 şi 22:00;
  • 20-21 aprilie: Sectorul 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul), între orele 10:00 şi 20:00.

Sâmbătă, 20 aprilie, şi duminică, 21 aprilie, în sectorul 2 al Capitalei (Strada Zece Mese), începând cu ora 11:00, copiii şi părinţii sunt invitaţi să participe la o serie de activităţi de creaţie şi ateliere de dezvoltare a abilităţilor artistice şi să se alăture jocurilor interactive susţinute de Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

În data de 20 aprilie, artiştii de la Teatrul Nottara vor împărtăşi magia lor copiilor prin intermediul spectacolului de teatru „Prinţesa răsfăţată”, desfăşurat în două sesiuni, 11:00-11:30, respectiv 12:00-12:30, iar Teatrul Dramaturgilor Români va continua în spiritul magiei cu spectacolul MAGITOT sunt eu, în intervalul 12:00-12:45. De asemenea, bine-cunoscutul caricaturist Vasile Catrina va oferi momente memorabile trecătorilor, începând cu ora 17:00 şi până la ora 20:00.

Pe parcursul celor două zile, elevii Şcolii de Artă Bucureşti vor susţine concerte live de muzică populară şi de percuţie, precum şi spectacole de dans modern şi contemporan, între orele 17:00-19:45, creând o atmosferă plină de bucurie şi energie.

Duminică, 21 aprilie, pe Calea Victoriei, în zona hotelului Novotel (trotuar), artiştii Rolling Strings Puppet Show îi vor încânta pe cei mici cu noi spectacole de teatru de animaţie, începând cu ora 17.00.

Restricţii rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 20-21 aprilie 2024, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.
Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

În sectorul 2 al Capitalei, strada Zece Mese, traficul este restricţionat (cu excepţia riveranilor) între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul începând cu sâmbătă, 20 aprilie, ora 07:00, până luni, 22 aprilie, ora 02:00.

Program artistic

Sâmbătă, Sector 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul)

  • 11:00 – 11:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINŢESA RĂSFĂŢATĂ (Teatrul Nottara)
  • 11:00 – 13:00: Ateliere de creaţie, de dezvoltare a abilităţilor artistice şi de lectură – Ghicitori pentru copii, călătorie în lumea cuvintelor (Biblioteca Metropolitană Bucureşti)
  • 12:00 – 12:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINŢESA RĂSFĂŢATĂ (Teatrul Nottara)
  • 12:00 – 12:45: Spectacol de magie pentru copii – MAGITOT sunt eu (Teatrul Dramaturgilor Români)
  • 17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secţia canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • 17:00 – 20:00: Caricaturi (Vasile Catrina)
  • 18:00 – 18:45: Concert de percuţie, Secţia Percuţie – Expert: Pavel Stoica (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • 19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern şi contemporan, Secţia Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Şcoala de Artă Bucureşti)

Duminică, Sector 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Dimitrie Onciul)

  • 11:00 – 13:00: Ateliere pentru copii – Lectură interactivă şi învăţare prin joc (Biblioteca Metropolitană Bucureşti)
  • 17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secţia canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • 18:00 – 18:45: Concert de percuţie, Secţia Percuţie – Expert: Pavel Stoica (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • 19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern şi contemporan, Secţia Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Şcoala de Artă Bucureşti)

Calea Victoriei: zona Hotel Novotel (trotuar)

  • 17:00 – 17:50: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animaţie pentru copii
Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

6 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

7 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

11 ore ago

Acest website folosește cookies