Timp Liber

Netflix a anunțat că The Witcher se va încheia după sezonul 5

Netflix a anunţat joi că serialul „The Witcher” va avea parte de un al cincilea sezon, care va fi şi ultimul. Platforma a confirmat, de asemenea, că producţia sezonului 4 a început în Marea Britanie.

Netflix a postat pe contul său X un videoclip în care îi arată pe actorii principali ai serialului adunaţi în jurul mesei pentru o lectură de scenariu. Fanii din „The Witcher” îi vor recunoaşte pe Anya Chalotra (Yennefer de Vengerberg), Freya Allan (Ciri) şi Joey Batey (bardul Jaskier), dar vor fi şi câteva feţe noi, precum Laurence Fisburne (Morpheus din „The Matrix”), care îl va interpreta pe vampirul Regis.

Actorul britanic Henry Cavill, care l-a interpretat pe Geralt of Rivia în primele trei sezoane, i-a predat ştafeta australianului Liam Hemsworth („Hunger Games”) pentru ultimele două capitole ale seriei.

„În calitate de fan al serialului The Witcher, sunt în al nouălea cer la gândul de a-l interpreta pe Geralt of Rivia. Henry Cavill a fost un Geralt incredibil, iar pentru mine este o onoare să preiau frâiele”, explică Liam Hemsworth.

„S-ar putea să nu fie uşor să-i iau locul, dar abia aştept să păşesc în lumea The Witcher”, asigură actorul.

Cele două sezoane finale vor adapta ultimele trei romane din saga „The Witcher”, şi anume „Botezul de foc”, „Turnul rândunicii” şi „Doamna lacului”.

„Suntem încântaţi să putem adapta cărţile lui Andrzej Sapkowski până la concluzia lor epică”, a declarat Lauren Schmidt Hissrich, producătoarea serialului. „Nu ar fi serialul nostru dacă nu ne-am împinge personajele la limită. Rămâneţi alături de noi pentru a vedea cum se termină această poveste”. Deocamdată, Netflix nu a spus când vor fi lansate online episoadele sezonului 4.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

18 minute ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

30 de minute ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

53 de minute ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

6 ore ago

Acest website folosește cookies